Prima ediţie din acest an a târgului Asociaţiei crescătorilor de păsări şi animale "Lotus Oradea" s-a desfăşurat, ieri, în şanţul Cetăţii Oradea, la eveniment luând parte zeci de crescători. Iubitorii de animale au putut admira şi, în acelaşi timp, achiziţiona căţei, porumbei, iepuri, găini sau chiar păuni ori papagali.

Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de orădeni, mulţi dintre vizitatori fiind însoţiţi de copii. "Am adus la târg iepuri de cameră pitici şi porumbei, iar vânzarea pot să spun că este acceptabilă. Preţul iepurilor este de 30 de lei, în timp ce la porumbei începe de la 15 lei şi poate ajunge până la 100 de lei", ne-a declarat Lucian Buzaş, crescător de animale. Cei mai scumpi s-au dovedit a fi păunii, preţul lor situându-se între 500 şi 800 de lei. Atracţia copiilor au reprezentat-o căţeii. În cazul acestora, preţul a pornit de la 50 de lei şi a ajuns până la 250 de euro. Chiar dacă nu a fost adus de stăpâni pentru a fi vândut, Bruno, un căţel ciobănesc caucazian de aproape şase luni, a fost vedeta târgului. Frumuseţea, dar şi statutul său impunător a determinat mulţi vizitatori să îl mângâie şi chiar să îşi facă o poză cu el. Din peisaj nu au lipsit nici ţanţoşii cocoşi. "Am adus la târg cocoşi, iar preţul lor este de 60 de lei. Iubesc animalele şi vin cu mare drag la târguri" ne-a declarat Antonio de 11 ani. Manifestarea s-a adresat iubitorilor de păsări şi animale, care au putut cumpăra exemplarele preferate sau doar le-au admirat. Pentru cei interesaţi cu adevărat de achiziţionarea unui animal, crescătorii s-au arătat dispuşi să negocieze din preţul cerut iniţial. Potrivit organizatorilor, în acest an, vor mai avea loc încă trei astfel de târguri: unul în luna mai, următorul, în septembrie, în timp ce ultimul este programat să se desfăşoare în luna octombrie.

"În cadrul târgurilor organizate de către asociaţia noastră pot fi achiziţionate animale de rasă, cu certificat de crescător. Prin aceste târguri dorim să familiarizăm lumea cu animalele", ne-a precizat Mircea Popa, membru al Asociaţiei Lotus Oradea