Frigul nu i-a oprit pe orădeni să se adune vineri, 22 decembrie, în Cimitirul Municipal pentru a lua parte la o ceremonie militară organizată cu prilejul „Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății”. Alături de victimele din întreaga țară au fost comemorați și revoluționarii orădeni Marius Cosma, Adrian Victor Puşcău, Adrian Dorin Danşe şi Neculai Tomozei.

Printre participanți s-au numărat prefectul Ioan Mihaiu, viceprimarul Florin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor - Ioan Mang, eurodeputatul Emilian Pavel, deputatul Ioan Cupşa, istoricul Mihai Drecin. „Rememorăm cea mai importantă filă din istoria recentă a României. De peste 1.100 de sacrificii umane a fost nevoie pentru înlăturarea regimului comunist din România. Și județul Bihor a plătit prin jertfă prețul libertății și democrației. Respectul pentru sacrificiul sublocotenenților post-mortem Marius Cosma (19 ani), Adrian Victor Puşcău (19 ani), Adrian Dorin Danşe (19 ani) şi Niculae Tomozei (34 de ani) trebuie să îl arătăm în fiecare zi. Să luptăm pentru libertate, democrație și calea europeană”, a spus, printre altele, prefectul Ioan Mihaiu.

„Au trecut 28 de ani de când cei patru bihoreni își dorm somnul cel de veci. Dacă avem ceva după acești 28 de ani, avem datorită lor. Să nu uităm asta. Nu ne-ar strica să avem și în Oradea un monument dedicat eroilor căzuți la Revoluție”, a spus și preotul Gheorghe Nemeș, membru în Asociația Luptătorilor pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 - Oradea.

A urmat festivitatea depunerii de coroane, jerbe și buchete de flori la mormintele eroilor, defilarea detașamentului de onoare și deplasarea la mormântul eroului Neculai Tomozei.