Marea sărbătoare creştină a Adormirii Maicii Domnului ne prilejuieşte plăcuta ocazie de a reaminti cetăţenilor urbei că Preacurata Fecioară Maria este protectoarea oraşului nostru. Ne exprimăm încrederea că toţi creştinii din Oradea, ortodocşi, catolici şi greco-catolici se vor bucura de acest eveniment, participând la slujbele religioase care se fac în Sfintele Biserici. Salut cu dragoste creştinească Înaltele Feţe Bisericeşti, rugându-i să folosească această Sfântă Sărbătoare în cel mai bun Spirit Ecumenic, amintind orădenilor lunga tradiţie de bună înţelegere care a însufleţit întotdeauna comunitatea noastră. Bunul Dumnezeu să binecuvânteze Oradea, iar Preacurata Fecioară Maria să ne ocotească pe toţi.