Mai sunt exact două săptămâni până la deschiderea oficială a celei de-a treia ediții a Târgului de Crăciun Oradea. Ca o noutate, în acest an, s-a decis organizarea acestui eveniment atât în Piața Unirii, locația principală, unde se va desfășura în perioada 30 noiembrie-31 decembrie, cât și în Cetatea Oradea, în perioada 8-17 decembrie.

 

Un târg, două locații

Detalii despre ediția din acest an a Târgului de Crăciun au prezentat miercuri, 15 noiembrie, într-o conferință de presă, Florin Birta, viceprimar al municipiului Oradea, Mihai Jurca, directorul Asociaţiei pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune (APTOR) și Angela Lupșea, directorul Muzeului Cetății şi Oraşului Oradea.

„Suntem la cea de-a treia ediție a Târgului de Crăciun, eveniment care va fi pornit oficial în 30 noiembrie, de la ora 18.00, în Piața Unirii. Ca o noutate, în acest an, și având în vedere experiența cu Toamna Orădeană, am decis să organizăm acest eveniment în două locații: Piața Unirii, locația principală, în perioada 30 noiembrie-31 decembrie, sub sloganul Simte magia Crăciunului, și Cetatea Oradea, a doua locație, în perioada 8-17 decembrie, sub sloganul Tradiții și obiceiuri de Crăciun”, a spus Florin Birta.

Târgul de Crăciun Oradea este organizat de Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (APTOR) și finanțat de Primăria Municipiului Oradea.

 

Circulația, închisă total

Birta a menționat că în perioada 28 noiembrie 2017, ora 18.00, până în 2 ianuarie, ora 14.00, circulația mașinilor în centru va fi închisă total, mai exact de la strada Primăriei până la strada Iuliu Maniu.

„În curtea primăriei se poate parca gratuit, după ora 16.00, pe toată perioada târgului”, a precizat Birta.

Deschiderea oficială a târgului va avea loc în data de 30 noiembrie, la ora 18.00, cu aprinderea miilor de beculețe, introducând vizitatorii în lumea de poveste a Sărbătorilor de Iarnă.

În plus, în jurul bradului de Crăciun, orădenii vor avea parte, pe toată perioada târgului, de concerte susținute de artiști consacrați ca: Nicu Alifantis (30 noiembrie, ora 19.00), Ducu Bertzi (3 decembrie, ora 20.00), Narcisa Suciu (9 decembrie, ora 20.00), Ansamblul Icoane (12 decembrie, ora 19.00, la singurul concert din cadrul târgului care se ține la Teatrul Regina Maria), Nicola (16 decembrie, ora 20.00), trupa Boney M, varianta cu Liz Mitchell (17 decembrie, ora 20.00), Ștefan Bănică Junior, (21 decembrie, ora 20.00, Concert de Crăciun), Ansamblul Artistic Profesionist Crișana (23 decembrie, ora 19.00, concert de colinde).

De asemenea, în perioada 11-23 decembrie, între orele 17.00-19.00, vor urca pe scena din Piața Unirii colindători orădeni. Pe această cale, organizatorii evenimentului invită ansamblurile sau corurile orădene să se înscrie prin formularul postat pe pagina oficială a Târgului de Crăciun. Participarea este gratuită, iar înscrierea se poate face până la data de 20 noiembrie (https://goo.gl/forms/5qw4co5uMaOqeSGr2)

 

Roată gigantică, în centrul orașului

În premieră, în Piața Unirii, va fi montată o roată gigantică, ce îi va ridica deasupra orașului pe cei mai curajoși dintre participanții la târg.

„Vrem să fim printre primele trei cele mai frumoase târguri de Crăciun din România. Suntem singurii din țară care vom avea o roată gigant, care îi va ridica pe oameni la 16 metri înălțime, deasupra orașului, pentru a vedea proiecțiile magice de pe clădiri, căsuțele cu bunătăți, Bradul de Crăciun și patinoarul”, a mai spus viceprimarul Florin Birta la conferința de presă.

Totodată, cei mici dar și cei mari vor avea parte de multă distracție și creativitate în cele trei zone de distracție și veselie: Atelierul lui Moș Crăciun - atelier de manufactură ceramică îi așteaptă cu multă culoare și veselie, luni-joi, între orele 14.00-20.00, vineri-duminică, între orele 12.00-20.00; Carusel Roată și simulator 3 D - distracție și adrelalină în Piața Unirii, Patinoar - distracție și voie bună pe patine sub perdea de mii de beculețe, luni-joi, între orele 14.00-21.00, vineri-duminică, între orele 12.00-22.00.

În plus, copiii îl vor putea întâlni pe Moș Crăciun și îi vor putea înmâna personal scrisorile în zilele de 8, 9,10,16, 17, 20, 21, 22, 23 decembrie, între orele 18.00-20.00.

În total, vor fi amenajate cinci zone: căsuțe cu cadouri, zonă de food, zonă de copii, zonă de distracții și scenă.

O altă noutate este amplasarea în Piața Unirii a unui cort încălzit de 200 mp, în apropierea bradului, cu foi transparente, în care vizitatorii vor putea lua masa.

 

Tradiții și obiceiuri de Crăciun

Vechile tradiții românești de Crăciun, bucatele bunicii și mesteșugurile vor cuceri Cetatea Oradea din 8 până în 17 decembrie. Detalii legate de evenimentele din Cetate au fost prezentate miercuri de către Angela Lupșea, directorul Muzeului Cetății şi Oraşului Oradea.

Meșteri populari, producători locali, dar și spectacole de colinde vor purta Cetatea Oradea într-o atmosferă magică. Casa Vinului, Casa cu Bunătăți, Cina Porcului, atelierele handmade, ornamentele de Crăciun și Târgul Vintage sunt doar câteva din surprizele Cetății. Cei mici se vor putea bucura de ateliere în care să-și producă propriile globuri de sticlă sau ornamente de Crăciun.

Tradițiile culinare și bucatele după rețetele bunicii vor fi aduse de doi masterchefi renumiți: Horia Vârlan și Antonio Passarelli. Vizitatorii vor putea cumpăra produse proaspete din carne sau preparatele care vor fi pregătite acolo.

„Întrucât este luna cadourilor, Muzeul Cetății s-a gândit să ofere vizitatorilor un cadou, adică în cele două weekenduri, 9-10 și 16-17, intrarea să fie gratuită la muzeu, precum și ghidajul în limba română și maghiară”, a menționat directorul Muzeului.

Bugetul total alocat de către Consiliul Local pentru organizarea Târgului de Crăciun se ridică la 500.000 lei, care va fi completat de alte sponsorizări pe care APTOR le va obține de la firmele care doresc să ajute la organizarea acestui eveniment.