Mii de orădeni au vizitat sâmbătă noaptea obiectivele deschise în cadrul Nopții Muzeelor. Cei mai mulţi au ales să se îndrepte spre noul sediu al Muzeului Ţării Crişurilor pentru a vedea vivariumul sau „maşinile” lui Leonardo da Vinci. Din cauza numărului foarte mare de vizitatori, conducerea instituţiei a decis să permită accesul doar pe grupuri, astfel că timpii de aşteptare au fost şi de câteva zeci de minute.  

Ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor a fost un succes, mii de orădeni alegând să viziteze obiectivele culturale care au participat la eveniment. Instituţiile de cultură au pregătit nu doar expoziţii, ci şi proiecţii de filme sau chiar concerte pentru a atrage un public cât mai variat. La Cetatea Oradea, Noaptea Muzeelor a debutat cu vernisajul expoziţiei de sculptură „Depersonalizare” de la Memorialul „Rezistenţă şi Represiune în Bihor”. „Expoziţia face parte dintr-un proiect mai amplu - Umanizare -Dezumanizare - şi vorbeşte despre felul în care ne raportăm la ceea ce vedem în exterior şi numim fiinţă umană, dar care este susţinut din interior de o structură fragilă, care este, uneori, supusă unor încercări sau vulnerabilizări”, a declarat autorul celor 10 lucrări expuse, sculptorul Cătălin Bădărău. Lucrările sculpturale (3,5 m înălțime) au ajuns la Oradea de la Memorialul Închisoarea Pitești, un spațiu memorial deschis publicului în fostul penitenciar de detenție politică de la Pitești, unde au fost expuse din iulie 2017. Pe lângă această expoziţie, orădenii au vizitat, în număr mare, lapidariul, numeroase expoziţii, Muzeul Pâinii, sala cu grifoni, galeria de artă.

La Muzeul Ţării Crişurilor, numărul de vizitatori a fost mai mare decât cel la care s-au aşteptat organizatorii, în curtea instituţiei cozile întinzându-se pe câţiva zeci de metri. Organizatorii au fost nevoiţi să sisteze accesul liber în instituţie, optându-se pentru accesul pe grupuri. Orădenii au fost interesaţi să viziteze Vivariumul, dar şi expoziţia „Invenţiile unui geniu. „Maşinile” lui Leonardo da Vinci”. De asemenea, au fost vizitate expoziţia Artişti plastici orădeni din perioada interbelică, expoziţia Pictori şi sculptori orădeni din colecţiile Muzeului Ţării Crişurilor (1950-1980), expoziţia Donaţia Iosif Fekete (colecţia Muzeului Ţării Crişurilor), Expoziţia de artă decorativă contemporană din colecţia Muzeului Ţării Crişurilor (sticlă, ceramică, porţelan, tapiserie).

Vizitatori mai mulţi decât anul trecut au fost şi la Palatul baroc şi Bazilica romano-catolică. Pentru Noaptea Muzeelor a fost deschis temporar subsolul Palatului Episcopal, aflat în plină restaurare. Orădenii au putut urmări proiecții de filme, au vizitat expoziţii şi au asistat la cele două concerte programate – unul de muzică clasică, celălalt de jazz. Un punct de atracţie l-au reprezentat butoaiele uriaşe care s-au păstrat din perioada în care Episcopia romano-catolică era cel mai mare producător de vinuri din zonă.