Marea stopeală la prima ediţie - Bătaie cu apă şi multă bucurie
Profitând şi de faptul că întreaga săptămână Oradea nu a avut apă caldă, zeci de orădeni au venit, în prima parte a zilei de sâmbătă, în Parcul 1 Decembrie pentru a profita de o bălăceală pe cinste. Temperarturile ridicate de afară au sporit şi mai mult distracţia zecilor de copii, tineri, dar şi adulţi veniţi la prima ediţie a evenimentului „Marea stropeală". Acţiunea s-a bucurat de un real succes în rândul orădenilor, fiind primită foarte bine de numărul mare de persoane prezente la eveniment, care au dat curs invitaţiei organizatorilor. Aceştia au asigurat, în faţa statuii Ostaşului Român din parc, trei recipiente cu apă, care erau umplute constant cu un furtun din zonă. Cu o cantitate de apă la discreţie, participanţii nu s-au sfiit să o folosească din belşug. Mai mult organizatorii au pus la dispoziţia celor veniţi la eveniment pistoale cu apă, baloane, pungi, flacoane care au fost folosite la maxim în „bătălia" cu apă. Nici un trecător nu a scăpat fără să fie măcar stropit pe picioare, în schimb, participanţii au putut fi selectaţi, cu toţii, pentru competiţia „cel mai ud tricou". Cum acest premiu nu a putut fi acordat, fiind dificil să constaţi care e cel mai ud tricou, organizatorii au oferit diplome celui mai tânăr participant - 4 ani, respectiv celui mai vârstnic participant - peste 40 de ani. Potrivit organizatorilor, scopul evenimentului a fost unul de socializare, de a lega prietenii şi de a face ceva ieşit din cotidian.
„Eu sunt organizator de evenimente. Mereu aud că în Oradea nu se întâmplă lucruri. Vreau să contrazic acest lucru. În Oradea sunt oameni frumoşi. Scopul acţiunii este să împrietenim oameni", a declarat Adina Todea Ardelean, administrator Point Event. Aceasta a declarat că în organizarea acestui eveniment s-a inspirat din alte oraşe. Adina Todea Ardelean promite că la anul, a doua ediţie, va fi mult mai spectaculoasă, primind deja o serie de sugestii pentru următoarea acţiune. Chiar şi aşa, participanţii la această primă manifestare s-au bucurat din plin. „Mie îmi place foarte mult acest eveniment. E un mod frumos de a-ţi consuma energia şi de a te distra", ne-a declarat Daphne Negruţiu. Pentru Rareş Bârsan, "Marea stropeală" a reprezentat un eveniment amuzant.
„E un mod frumos de a-ţi petrece puţin din timpul liber. E un mod de socializare şi o ocazie de a te împrieteni", ne-a precizat Rareş Bârsan.



STOPEALA ORI STROPEALA ?