Moșul este foarte ocupat în această perioadă a anului, fapt pentru care s-a apucat dis-de-dimineață să împartă cadouri copiilor cuminți. Micuții grădinari din grupa mică a Steluțelor de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 42 Maria au avut joi dimineața, de la ora 9.00, prima lor serbare.

Foarte frumos îmbrăcați ca niște îngerași, micuții grădinari și-au făcut intrarea în sala de clasă cântând. Au interpretat cântece precum „Moș Crăciun”, „Astăzi s-a născut Hristos”, „Cântec de sezon” și „Fulg de nea”. Emoțiile au fost mari pentru toată lumea, atât pentru părinți, cât și pentru prichidei, având în vedere că este și prima lor serbare, însă, după sosirea Moșului și după momentul artistic ce i-a fost dedicat, multe cântece și dansuri specifice acestei minunate perioade a anului, cu mult amuzament, acestea s-au risipit.

Fără ajutorul doamnelor profesoare în educația timpurie, Svetlana Simu și Petruș Ileana, această serbare magică nu ar fi putut avea loc. Au depus multă muncă și, pe această cale, părinții le sunt foarte recunoscători. Acestea au reușit să creeze o feerică admosferă de sărbătoare, împodobind sala de clasă, bradul minunat și au amenajat un loc călduros pentru a veni în întâmpinarea Moșului.

Mare le-a fost bucuria și uimirea când Moșul a intrat în sala de clasă, nu cu una, ci cu două tolbe pline de cadouri pentru copii cei mai cuminți. Curiozitatea și fascinația li se citea pe chipurile lor inocente, aducându-le aminte, cu drag, și părinților de propria copilărie. „Cine a fost cuminte?”, pune Moșul tradiționala întrebare, asigurându-i, totodată, că se vor revedea și în anul următor, dacă vor continua să asculte de părinți și de bunici. Mai întâi fetițele, pe urmă băiețeii au urcat, rând pe rând, în brațele Moșului, pentru a-și putea primi cadoul mult dorit. Fiecare copilaș din grupa Steluțelor a fost răsplătit de către Moș cu câte o jucărie și dulciuri. Festivitatea a fost minunată, aceasta reușind să aducă spiritul sărbătorilor ce ne bat la geam în suflete, a apropiat copiii de părinți și pe părinți de amintirea vârstei minunatei copilării.