La Băile Felix, întâlnirea specialiştilor în servicii sociale
În perioada 5-7 octombrie în Băile Felix, a avut loc întâlnirea grupurilor de lucru din cadrul Corpului Profesioniştilor din Serviciile Sociale ale Asociaţiei Municipiilor din România, la care au luat parte reprezentanţi ai serviciilor publice de asistenţă socială din Baia Mare, Satu Mare, Târgu Mureş, Mediaş, Sibiu, Giurgiu, Arad şi Oradea.
Asociaţia Municipiilor din România include în structura sa organizatorică nouă Corpuri Profesionale printre care şi cel al specialiştilor din serviciile sociale. Organism profesional, fără personalitate juridică cu caracter consultativ, acesta îşi desfăşoară activitatea în scopul armonizării şi perfecţionării activităţii pentru realizarea politicilor sociale promovate de administraţiile publice locale. Administraţia Socială Comunitară Oradea are calitatea de membru în Consiliul de coordonare al acestui corp profesional.
Programul celor două zile de lucru a inclus lucrările Consiliului de Coordonare a CPSSS şi a Grupurilor de lucru, Servicii Sociale, Instruire şi Formare Profesională, IT-comunicare, Legislaţie, discuţii privind problemele, propunerile şi soluţiile în aceste domenii. Concluziile întâlnirii specialiştilor în servicii sociale s-au axat pe constituirea la nivelul AMR - Asociaţiei Muncipiilor din România - a unei structuri de formare profesională pentru specialişti, reclasificarea categoriilor de specialişti ce lucrează în asistenţă socială, crearea unei baze unice de date cu toţi beneficiarii de servicii şi prestaţii sociale după un cod unic pentru fiecare individ, precum şi găsirea unei modalităţi eficiente de cooperare interinstituţională atât pe plan local, cât şi la nivel naţional.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.