În comunitățile mici viața are alt puls. Au demonstrat-o sâmbătă și duminică tinerii germani din Bihor care au organizat mai multe evenimente în cadrul „Jugendtreffen 2018”.

 

Festivitatea a devenit deja o tradiţie aşteptată cu mare bucurie și emoție de tinerii de etnie germană din judeţul Bihor şi nu numai, deoarece, cu acest prilej, se întâlnesc și socializează, păstrând vii cultura și obiceiurile germane.

Manifestarea s-a desfășurat după următorul program: sâmbătă, 14 iulie, de la ora 14.30 – parada porturilor populare (str. Primăriei nr. 27, Partium - Piața Unirii), ora 14.50 – flashmob în centrul orașului (Piața Unirii), ora 16.00 – program cultural (scena de vară din Cetatea Oradea); duminică, 15 iulie 2018, ora 10.30 - seminar, urmat de vizitarea centrului istoric Oradea.

Potrivit organizatorilor, întâlnirea tinerilor germani se organizează la Oradea, în fiecare an, scopul evenimentului fiind socializarea tinerilor, dar şi perpetuarea cântecelor şi dansurilor populare specifice, contribuind, astfel, la întărirea culturii şi tradiţiilor nemţeşti.

Evenimentul a fost organizat de Forumul Democrat German din Oradea.