Final de studenţie şi pentru economiştii de la ID
Joi după-amiaza a venit şi rândul studenţilor de la Facultatea de Ştiinţe Economice - Departamentul Învăţământ la Distanţă să participe la ultimul curs din viaţa de student, care a avut loc în Aula Magna a Universităţii Oradea.
Anul 2008 a fost unul deosebit pentru facultatea orădeană, deoarece au absolvit două promoţii, atât cei cu patru ani de studiu, cât şi absolvenţii sistemului Bologna, de trei ani, pentru care a optat şi învăţământul superior românesc. Astfel, în acest an, la cursul festiv s-au aflat mai mulţi absolvenţi ca de obicei, numărul lor fiind aproape dublu faţă de anii precedenţi. Acest fapt a făcut ca Aula Magna să devină neîncăpătoare, joi după-amiază, pentru toate specializările facultăţii, şi anume Management, Marketing, Economia serviciilor şi turismului, Finanţe-bănci. În aceste momente cu semnificaţie deosebită pentru absolvenţi, alături de ei s-a aflat decanul facultăţii, prof. univ. dr. Anca Dodescu, care a ţinut să le adreseze câteva cuvinte de încurajare şi să le ureze mult noroc în noul drum pe care doresc să-l urmeze în viaţă. "Acest sfârşit de drum înseamnă un nou început pentru voi, adică o nouă viaţă, de-acum fiind consideraţi specialişti în domeniul vostru de activitate, iar pentru ca această meserie să fie făcută cât mai bine, trebuie să fiţi cât mai devotaţi cu putinţă", le-a sugerat prof. univ. dr. Anca Dodescu absolvenţilor. Cu prilejul cursului festiv, fiecare specializare şi-a ales câte un decan de suflet, care să le fie alături în această zi. La final, studenţilor le-au fost înmânate diplome simbolice de absolvire, celelalte urmând să le primească peste puţină vreme, când vor scăpa şi de examenul de licenţă. Festivitatea s-a încheiat cu intonarea imnului Gaudeamus.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.