"Făt frumos cel mofturos şi un zmeu întors pe dos". Acesta este titlul spectacolului, inspirat din basmele cu Făt-Frumos şi zmei, care va deschide duminică, 14 septembrie, de la ora 11.00, noua stagiune la Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia", din Oradea. Scenariul şi regia artistică aparţin lui Mihai Păun.

"Este primul spectacol al stagiunii 2008-2009, urmând ca la ambele secţii să se joace încă şase premiere", spune Marius Aron, directorul Teatrului "Arcadia", adăugând că "Făt frumos cel mofturos şi un zmeu întors pe dos" este un spectacol atipic, care se poate juca în orice spaţiu, dovadă fiind succesul de zilele trecute, când acesta a fost jucat pentru copiii sinistraţi din Maramureş şi Suceava, pe terenul de fotbal al Ştrandului Dinamo. Din distribuţie vor face parte: Anca Turcuţ, Andrei Fazekaş şi Igor Lungu. "Este o distribuţie mică, pentru ca spectacolul să poată fi montat şi fără scenă", mai spune Aron. Va fi un spectacol interactiv, în tablourile II şi III, copiii fiind invitaţi pe scenă pentru a fi îmbrăcaţi în costume corespunzătoare şi a da viaţă unor personaje de basm, cum ar fi Albă ca Zăpada sau Cenuşăreasa. "Copiii coboară apoi de pe scenă, în aplauzele publicului, ca nişte adevăraţi actori", conchide directorul teatrului.

Aşadar, se anunţă un spectacol plin de viaţă, cu multă muzică şi culoare, care, cu siguranţă, va fi o reuşită. Preţul unui bilet de intrare va fi de 4 lei pentru copii, respectiv 5 lei pentru adulţi.