Fundaţia Franco-Română a organizat joi, 14 iulie, o manifestare culturală dedicată Zilei Naţionale a Franţei. La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai Prefecturii Bihor, Direcţiei pentru Cultură, Bibliotecii Judeţene, M.A.I, precum şi ai administraţiilor locale şi judeţene.

Evenimentul s-a desfăşurat la Monumentul Eroilor Francezi din Oradea, amplasat pe esplanada din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor. Festivitatea moderată de prof. dr. Sever Dumitrașcu a debutat cu intonarea imnurilor de stat ale Franţei şi României şi a continuat cu un Te Deum oficiat în memoria eroilor francezi căzuţi pe teritoriul României. Primul cuvânt omagial a fost mesajul Prefecturii Bihor, citit de Claudia Timofte. Aceasta a subliniat efectele pozitive pe care le-a avut „seismul ideologic” provocat de căderea Bastiliei, dar şi despre puternicele legături culturale şi istorice dintre români şi francezi, demonstrate de-a lungul secolelor.

Un eseu elocvent despre Franţa a fost citit şi de Antoniu Veturian Raţ, elev în primul an de gimnaziu la Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Oradea.

„Republica Franceză este cel mai vechi stat constituit în jurul unui domeniu regal. Istoria sa este spectaculoasă, plină de mister şi încântare”, a spus Antoniu. Eseul său reflectă pasaje importante din istoria Franţei, de la începutul formării sale, sec. IX-lea Î. HR. până în zilele noastre.

Evenimentul a fost presărat cu momente artistice, dăruite de Carla Ştefania Ioniţă (prof. Ioana Huszar, Colegiul Iosif Vulcan) şi Sara Luncan (clasa I-a, prof. Steliana Cârciumaru). Interpretările celor două fete au emoţionat publicul prezent, iar orădenii care au traversat Parcul 1 Decembrie şi-au oprit paşii, impresionaţi, pentru a le asculta pe cele două copile. Manifestările s-au încheiat cu depuneri de coroane din partea instituţiilor şi administraţiilor prezente.