Dan Puric şi-a prezentat "Vis"-ul la Oradea
Binecunoscutul actor şi regizor Dan Puric a revenit, aseară, la Oradea, pentru a prezenta, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, spectacolul - eveniment "Vis", one-man-show, în organizarea Teatrului de Stat Oradea şi a Parohiei Ortodoxe "Sfântul Apostol Andrei".
Piesa, concepută ca o desfăşurare artistică situată la graniţa dintre teatrul clasic, teatrul mimic şi dans, este cartea de vizită a cunoscutului actor, cea mai reprezentativă creaţie, şi înfăţişează privitorului o suită de tablouri, care, dincolo de cuvinte, de gesturi şi mişcare, transmite un mesaj de fond vizând umanitatea fiecărui individ. Spectacolul a fost prezentat în peste zece ţări, din Statele Unite până în Coreea, fiind răsplătit cu Premiul Institutului Internaţional de Artă din Chicago, cu Premiul special al juriului la Festivalul Internaţional de Pantomimă de la St. Croix, Elveţia, şi cu Marele Premiu al Festivalului "One man show" de la Chişinău.
Publicul orădean este invitat şi astăzi, 11 iunie, de la ora 20.00, la Filarmonica de Stat Oradea, unde va avea loc lansarea cărţii lui Dan Puric, intitulată "Cine suntem".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.