Miniștri din Guvernul României și cel al Ungariei au participa joi, 8 mai, la cea de-a IV-a Conferință Economică organizată la Oradea, un eveniment dedicat dialogului transfrontalier și investițiilor. Evenimentul a avut loc în sala festivă a Palatului Episcopal Romano-Catolic din Oradea, începând cu ora 11.00.

La conferință au susținut prezentări Nagy Márton, ministrul Economiei Naționale din Ungaria, și Tánczos Barna, ministrul Finanțelor din România. Printre cei prezenți s-au aflat și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației - Cseke Attila, deputatul Szabó Ödön și subprefectul Emilian Pavel.

Evenimentul a început cu un scurt discurs al episcopului romano-catolic de Oradea Böcskei László. Ministrul Economiei Naționale din Ungaria, Nagy Márton, a prezentat statistici și analize cu privire la situația economică a Ungariei dar și la schimburile comerciale dintre cele două țări.

După prezentările miniștrilor, programul a continuat cu două mese rotunde. Prima, dedicată „Mișcărilor internaționale de capital”, i-a avut ca invitați pe Magyar Levente, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe și Comerțului Exterior al Ungariei, și Bálint Csaba, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României. Moderator a fost Szőcs Endre, director executiv Xponential Transylvania & Claudiopolis Logistic.

A doua masă rotundă, intitulată „Clubul antreprenorilor – Mobilitate și conectivitate”, a adus în discuție teme legate de transport și infrastructură. Au participat Mozga Gábor, director general MOL România; Szilágyi György, director general Rozoti Spedition; și Wagner István, director general Railport Arad. Moderatorul sesiunii a fost dr. Csepéti Ádám, subsecretar de stat responsabil pentru coordonarea afacerilor strategice în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei.

Conferința a fost un nou pas în direcția cooperării economice regionale și transfrontaliere, Oradea fiind, din nou, gazda unui dialog important între decidenți politici, experți financiari și antreprenori.