Cefa - Raclă cu sfinte moaşte la biserica ortodoxă
Joi, de marele Praznic al Înălţării Domnului, credincioşii ortodocşi din Cefa, au avut parte de o binecuvântare în plus, întrucât o raclă cu sfinte moaşte preţioase a poposit lângă altarul acestei frumoase biserici.
După slujbă părintele paroh Ioan Purtan, a mulţumit Cerului pentru marele dar, prin care biserica din Cefa găzduieşte din nou această raclă cu moaşte ale unor sfinţi foarte cunoscuţi din lumea ortodoxă şi anume: Sf. Nectarie vindecătorul de cancer, Sf. Pantelimon, Sf. Teodosie cel Mare, Sf. Antonie de Veria, Sf. Mc. Paraschevi, Sf. Maria Magdalena, Sf. Mc. Marina, Sf. Împ. Constantin şi Elena, Sf. Maxim Grecul, Sf. Mc. Trifon, Sf. părinţi ucişi de perşi în mănăstirea Sf. Ierasim Iordan, Sf. Apostol Toma şi inelul Sf. M. Mc. Ecaterina Sinai. Deoarece şi la precedenta aducere a acestui relicvar renumit biserica din Cefa a fost vizitată de numeroşi credincioşi din localităţile limitrofe, venind chiar şi de la Oradea şi Arad, părintele a decis ca biserica să fie deschisă zilnic, între orele 9.00-22.00, sau chiar şi mai târziu, dacă vor fi prezenţi credincioşi. Totodată, între Sărbătoarea Înălţării Domnului la Cer şi cea a Pogorârii Sfântului Duh, în fiecare seară de la orele 19.00, se vor recita pe rând acatiste în cinstea sfinţilor ale căror moaşte se găsesc în această raclă, urmată şi de o scurtă predică despre viaţa fiecărui sfânt şi minunile săvârşite de aceştia. În fiecare seară predicile despre câte un sfânt vor fi rostite de către preoţi invitaţi, „spre a ne aduce în faţa ochilor sufletului pilda vieţii acestor sfinţi, mai ales că în această lume plină de apostazie şi secularism, avem mare nevoie de modele demne de urmat, precum şi de har sfinţitor, pentru a rămâne drepţi în faţa lui Christos", a încheiat părintele Purtan. Pe data de 7 iunie, de la ora 19.00, credincioşii sunt invitaţi cu drag pentru a lua parte la Taina Sfântului Maslu, care va fi celebrată în prezenţa unui numeros sobor de preoţi. Aşadar, toţi cei care doresc să se închine şi să ceară mijlocirea acestor puternici sfinţi sunt invitaţi la Biserica Ortodoxă cu Hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil din Cefa, unde racla cu sfintele moaşte va rămâne până în data de 11 iunie.
Ioana BĂDICEANU



Comentarii
Nu există nici un comentariu.