Ieri, la hotel Nevis, Asociaţia Asistenţilor Sociali Crişana (AASC), în colaborare cu Consiliul Judeţean Bihor, a organizat prima ediţie a Conferinţei judeţene de asistenţă socială. Scopul acestei întâlniri a fost prezentarea rolului asistentului social, fiind subliniată contribuţia pe care profesia de asistent social o are în procesul de integrare şi creare a unei vieţi mai bune pentru cetăţenii din judeţul Bihor. Evenimentul, organizat în cadrul proiectului "Consolidarea rolului Asociaţiei Asistenţilor Sociali Crişana în domeniul politicilor publice locale şi judeţene" şi finanţat prin World Learning International Developement, printr-un program de consolidare a societăţii civile din România, recomandă autorităţilor publice locale şi judeţene dezvoltarea urgentă de servicii sociale adresate persoanelor defavorizate din mediul rural. Scopul principal al activităţii asistentului social este acela de a asista persoanele aflate în dificultate, implicându-se în identificarea, înţelegerea, evaluarea corectă şi soluţionarea problemelor sociale. Deşi la ora actuală în judeţul Bihor există aproximativ 200 de asistenţi sociali, creşterea capacităţii de intervenţie socială şi a calităţii serviciilor oferite necesită un număr mai mare de persoane disponibile să practice această meserie. Referitor la insuficienţa personalului calificat, Tina Daragiu, preşedintele AASC, a declarat că sunt probleme pentru care nu există servicii sociale, ori sunt ineficiente, servicii adresate persoanelor care suferă de violenţă domestică, copiii cerşetori sau consumul de alcool." Criteriile de eligibilitate pentru asistenţii sociali sunt stabilite în principal de angajator, însă principala condiţie o constituie absolvirea studiilor profesionale de lungă sau scurtă durată.