Lacul de acumulare de la Miersig a găzduit, ieri, cea de-a doua ediţie a Aqvacrosului organizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, după ce prima ediţie a evenimentului s-a bucurat de un real succes atât în rândul participanţilor, cât şi în rândul celor care doar au asistat la competiţie. Pe o distanţă de 5 km, cu pornire de la deversor, au fost parcurse trei tururi complete, respectându-se balizajul traseului până la punctul de sosire, dintre cei 45 de poliţişti, jandarmi sau pompieri care s-au aliniat la start doar şapte înotători reuşind să finalizeze cursa.

Poliţişti, jandarmi, pompieri, dar şi sportivi poloişti legitimaţi ai Asociaţiei Sportive "Dinamo" Bihor, afiliată Inspectoratului de Poliţie al judeţului Bihor, membri ai Salvamont Bihor, sportivi şi veterani de la alte cluburi sportive bihorene au luat parte ieri la cea de-a doua ediţie a Aqvacrosului organizat de poliţia bihoreană. Toţi înotătorii au trecut printr-o atentă examinare medicală, pentru asigurarea celor mai bune condiţii şi prevenirea oricăror incidente. Asigurarea traseului de parcurs s-a făcut prin balizare (din 500 în 500 m) pe apă cu balize plutitoare din material plastic şi cu ajutorul a mai multor bărci, amplasate la plecare, mijloc şi sosire. Traseul de 5 km a fost supravegheat, pe apă, cu cinci bărci de către poliţişti, jandarmi şi pompieri dotaţi cu veste de salvare şi staţie de emisie-recepţie. De asemenea, Salvamont Bihor a asigurat traseul cu două bărci cu motor, precum şi cu echipamentele necesare de prim ajutor. Pe mal au fost organizate patru posturi de supraveghere, dotate, de asemenea, cu veste de salvare şi staţii. Pentru maximă siguranţă, o autospecială SMURD alături de personalul calificat al Centrului Medical Bihor au oferit susţinerea medicală. Organizarea ediţiei de anul acesta a competiţiei a căzut în sarcina subcomisarului de poliţie Marcel Cosma - ofiţer Tradiţii, Cultură şi Sport în cadrul IPJ Bihor şi a profesorului Mircea Frăţilă - antrenor colaborator al Asociaţiei Sportive "Dinamo" Bihor, Secţia Nataţie şi Polo. Dintre cei 45 de înotători care s-au aliniat la start, doar şapte au reuşit să ajungă la linia de sosire, după 5 km, ceilalţi, care au abandonat pe parcurs, fiind recuperaţi din apă de bărcile de pe traseu.

Potrivit poliţiştilor bihoreni, crossul a avut drept scop şi testarea colaborării dintre instituţiile participante şi a modului de intervenţie în cazul unor dezastre naturale. La final, nu au existat premianţi, toţi participanţii fiind răsplătiţi în schimb cu o minipetrecere organizată la Ştrandul Dinamo din Oradea.