Mai multe comune din Bihor vor găzdui, în acest sfârșit de săptămână, o serie de manifestări cultural-artistice și sportive pentru toate gusturile. 

Popești

Sâmbătă, 18 august, și duminică, 19 august, sunt programate Zilele comunei Popești. Pentru a marca acest eveniment, Primăria și Consiliul local din comună organizează, pe stadionul din localitate, un amplu program cultural-artistic. Deschiderea manifestării va avea loc sâmbătă, 18 august, la ora 17.30, după care vor urca pe scenă următorii artiști: Simona Brișcan, Ansamblul Lipka, Octavian Blaga, Unique Dance (Unique și Clevers), Ansamblul Palisada, „Vocile Popeștiului” (Diana Micak, Surorile Pătălău, Raluca Steficza, Paula Pintiuță, Daiana Pintiuță, Paula Drimbo, Iulia Kovacs, Violeta Pușcaș și Florin Lingurar), Raul Silaghi, Larisa Oneț, Akcent & Adi Sînă & Aza. Sărbătoarea va continua duminică, 19 august, în compania artiștilor: „Datelinka”, „Friends”, Ane Marie Popovici, Ștefania Cristea, Daria Oprea, Teofana Deac, Ciprian Zopota, Ana Maria Silaghi, Florica Ruja, Antonela Ferche Buțiu, „Dinamic Junior”, Formația „Lotus”, Ina Rus și Liviu Teodorescu. Sărbătoarea se va încheia la ora 23.30, cu foc de artificii.

Husasău de Tinca

Cu prilejul celei de-a X-a ediții a Zilei comunei Husasău de Tinca, Primăria și Consiliul Local din comună organizează duminică, 19 august, o serie de activități culturale. Acestea se vor desfășura, pe terenul de sport din localitatea Husasău de Tinca, după următorul program: de la ora 14.00, „Florile Bihorului”, „Datina Hidișelului” și „Stelele Bihorului”; de la ora 17.00, Ansamblul Folcloric Aușana - membrii, colaboratorii și invitații ansamblului: Emilia Borza Șugar, Ciprian Zopota, Lavinia Chifor, Daniela Lele, Claudia Cacuci, Mădălina Martin, Andrada Oros, Iulia Buboiu, Monica Blaga și Elena Șerb. Acompaniază Orchestra Aușana, condusă de Radu Nemeș. Invitate în recital: Adriana Irimieș, Luminița Tomuța Baba și Simona Briscan. Invitați în spectacol: Claudiu Borza, Sandu Condoroș și Semsilia Filipan-Bora. Sărbătoarea va continua la ora 23.00, cu foc de artificii și discotecă în aer liber. Coordonatorul programului este Silviu Botiș, iar prezentatoare, Lavinia Chifor.