Adio, Năvodari! Elevii bihoreni au revenit acasă, dar rămân internaţi
Copiii care şi-au încheiat sejurul pe malul mării au sosit ieri dimineaţă la Oradea, fiind aşteptaţi pe peronul Staţiei CFR de părinţi, rude, prieteni, reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă. Mulţi dintre părinţii prezenţi pe peron ne-au declarat că nu îşi vor mai lăsa copiii să plece în tabere decât dacă se vor convinge singuri că serviciile puse la dispoziţie sunt într-adevăr autorizate şi au anumite standarde de calitate. Cei 20 de copii şi doi adulţi care au coborât din trenul Mangalia - Oradea au fost transportaţi la Spitalul de Boli Infecţioase pentru investigaţii. Reprezentanţii DJT Bihor i-au asigurat pe părinţii copiilor întorşi din tabără că le vor fi restituiţi banii pentru sejur, dacă vor cere acest lucru, mai ales că protocolul cu SC Sind România a fost rupt, certificatul de autorizare al taberei suspendat, iar plecările spre Năvodari anulate. Cu toate acestea, au existat chiar în aceste zile două solicitări pentru plecare la mare tocmai la Năvodari, dar solicitările au fost respinse, tabăra fiind închisă....



Comentarii
Nu există nici un comentariu.