Filiala Bihor a Crucii Roşii a amplasat, ieri, în parcarea din faţa magazinului Crişul, primul punct de colectare a donaţiilor pentru sinistraţii din Maramureş şi Moldova, în afara celui existent la sediul instituţiei din Bulevardul Dacia. Campania de strângere de fonduri iniţiată de Societatea Naţională de Cruce Roşie, prin intermediul filialelor judeţene, se va desfăşura pe parcursul a două săptămâni şi va viza adunarea de fonduri pentru persoanele afectate de inundaţii. Programul de funcţionare a corturilor de colectare a donaţiilor va fi în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 10:00 - 18:00, iar sâmbăta şi duminica va funcţiona cu program redus, de la ora 10:00 până la orele amiezii. Aici se pot face donaţii atât în bani, cât şi în produse alimentare nealterabile, cu termen de valabilitate corespunzător, detergenţi, produse de igienă, pături, exceptând produse de încălţăminte şi îmbrăcăminte.


