Cei mai buni la concursul 'Memoria Holocaustului'
Cea de-a doua ediţie a Concursului naţional "Memoria Holocaustului", desfăşurat la Oradea, s-a încheiat, ieri, cu premierea câştigătorilor. Festivitatea de înmânare a diplomelor şi a premiilor a avut loc la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu".
La concurs au participat 57 de echipaje - formate din câte doi elevi - provenite din 35 de judeţe. Participanţii au fost împărţiţi în două categorii de concurs: gimnaziu şi liceu. Judeţul Bihor a fost reprezentat la ambele categorii. Pe durata concursului, concurenţilor le-au fost verificate cunoştinţele despre perioada Holocaustului şi au avut de susţinut şi o probă practică. La această probă, elevii de gimnaziu au avut de făcut un desen, afiş sau poster care să reprezinte un moment din Holocaust, în timp ce liceenii au comentat o ştire de presă care are legătură cu Holocaustul. În urma notelor obţinute, la categoria gimnaziu, locul I a fost ocupat de un echipaj format din Iulia Buzdugan şi Cosmin Tache, ambii din Ghimbav, judeţul Braşov, locul II a revenit echipajului format din Mădălina Bârhoată şi Bianca Dumitru, ambele din Bucureşti, în timp ce locul al III-lea a fost ocupat de Gabriel Goga şi David Staicu, din Craiova. Dintre liceeni, cei mai buni au fost Diana Haliţă şi Flavian Pah, de la Colegiul Naţional "Emil Racoviţă" din Cluj-Napoca, aceştia obţinând cel mai bun punctaj. Locul II a revenit echipajului bihorean format din Vlad Musca şi Paula Pîrcălab, elevi în clasa a XI-a, respectiv a IX-a la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu" din Oradea. "La proba scrisă, subiectele au avut un grad mediu de dificultate, dar unele au fost chiar mai grele. Ne considerăm norocoşi că ştim limba germană. Suntem foarte mulţumiţi de rezultatul obţinut la proba practică, unde am avut de comentat un articol dintr-un ziar legionar. Am obţinut nota 10 la proba practică", a declarat Vlad Musca. Locul III a fost ocupat de Delia Dârlea şi Ionela Samoilă, eleve la Colegiul Naţional "Roman Vodă" din Roman, judeţul Neamţ. Atât câştigătorii premiilor I, II şi III, cât şi cei care au obţinut menţiuni au fost premiaţi cu diplome şi cărţi.
Ministerul Educaţiei a mai oferit şi premii în bani: 320 lei pentru locul I, 215 lei pentru locul II şi 160 de lei pentru locul III. Pe lângă premiile oferite de minister, câştigătorii au fost premiaţi şi de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Comunitatea evreiască din Oradea, Muzeul Holocaustului din Şimleu Silvaniei, Muzeul "Ţării Crişurilor" din Oradea şi Facultatea de Istorie de la Universitatea Oradea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.