Câteva mii de persoane au urcat, ieri, pe Muntele Găina, pentru a participa la "cea mai mare sărbătoare românească în aer liber", Târgul de Fete, manifestare care a reunit concerte în aer liber, expoziţii de obiecte tradiţionale şi parade de costume populare. Cântecele şi jocurile populare bihorene au fost reprezentate de Ansamblul "Muguri şi mlădiţe de tezaur", al Casei de Cultură "Ioan Ciordaş" Beiuş, coordonat de Anca Banda. Ansamblul s-a înfiinţat acum 4 ani şi reuneşte în prezent peste 40 de copii. De-a lungul timpului, ei au susţinut numeroase spectacole în întreaga ţară, dar şi în străinătate (Ungaria, Serbia, Grecia), bucurându-se de succes. Chiar în acest an, tinerii au primit invitaţia de a susţine două spectacole în Piaţa Domului din Milano.
Eveniment
Lotul Naţional de paraşutism, la Oradea
Ieri, s-a celebrat Ziua Aviaţiei Române şi a patronului spiritual al aviatorilor români, Sfântul Ilie. Deşi miting aviatic s-a organizat doar la Bucureşti, pe aerodromul Clinceni, la Aeroclubul "Smaranda Brăescu"din Oradea, cei câţiva orădeni care au apărut pe la porţile aeroclubului au avut ce vedea, deoarece Oradea a fost gazda lotului naţional de concurenţi la Campionatul Mondial de Paraşutism de anul acesta, competiţie organizată în oraşul Lucernik, din Slovacia, în perioada 27 iulie - 2 august, iar spectacolul oferit de cei şase selecţionaţi a fost cu adevărat remarcabil.
- 21 Iulie 2008
- Citeste
Serviciu teritorial SMURD la Ştei
La Staţia de Pompieri Ştei, a avut loc, zilele trecute, inaugurarea celui de-al şaselea Serviciu Teritorial SMURD din judeţul Bihor. La eveniment au participat şeful Centrului Operaţional al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana", col. Vasile Scrobota, comandantul grupului 3 Intervenţii Salonta, mr. Marius Smolinschi, cpt. Radu Gozar, comandantul Detaşamentului de Pompieri Beiuş, dr. Hadrian Borcea, coordonator SMURD Bihor, primarul oraşului Ştei, Ioan Lucaciu, conducerea Spitalului de Psihiatrie, a Poliţiei şi Jandarmeriei din urbe.
- 19 Iulie 2008
- Citeste
Calculatoare şi memory stickuri pentru elevi
Începând cu anul şcolar 2008-2009, peste 13.500 de elevi bihoreni ai claselor a IX-a şi a X-a vor beneficia de un calculator în valoare de maxim 400 euro şi manuale în format electronic, pe memory stick-uri.
- 19 Iulie 2008
- Citeste
Aproximativ 10.000 de persoane, aşteptate la Târgul de Fete
Sâmbătă, 19 iulie, şi duminică, 20 iulie, va avea loc o nouă ediţie a Târgului de Fete de pe Muntele Găina, în programul manifestărilor fiind incluse concerte în aer liber, expoziţii gastronomice, o paradă populară, dar şi un concurs la care participă fetele de măritat. Cântecele şi jocurile populare bihorene vor fi reprezentate de Ansamblul "Muguri şi mlădiţe de tezaur", al Casei de Cultură "Ioan Ciordaş" Beiuş, coordonat de Anca Banda.
- 19 Iulie 2008
- Citeste
Târgul meşterilor populari debutează astăzi
În perioada 18 - 20 iulie, în Parcul Bălcescu din Oradea, se va desfăşura ediţia a XV-a a Târgului meşterilor populari, eveniment la care şi-au anunţat prezenţa, până acum, 103 participanţi, din România şi Ungaria. Deschiderea oficială va avea loc astăzi, 18 iulie, de la ora 18.30. Programul de vizitare a târgului este următorul: vineri, 18 iulie, între orele 11.30 - 20.00, sâmbătă, 19 iulie, între orele 9.30 - 20.00, respectiv duminică, 20 iulie, între orele 9.30 - 18.00. Intrarea este liberă.
- 18 Iulie 2008
- Citeste
"Deschide ochii! Fără riscuri în plus"
La începutul acestei săptămâni, la Constanţa, a avut loc lansarea campaniei de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri în Vama Veche, care se va desfăşura în perioada 14 iulie - 18 august 2008. Această campanie este iniţiată de Agenţia Naţională Antidrog, în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Tineret şi cu sprijinul United Nations Office for Drugs and Crime şi Romanian Harm Reduction, la evenimentele programate a se desfăşura pe litoral urmând să participe şi specialiştii din cadrul CPECA Bihor.
- 18 Iulie 2008
- Citeste
Ziua Porţilor Deschise la Compania de Apă
Aflată la cea de-a doua ediţie, Ziua Porţilor Deschise la Compania de Apă Oradea nu s-a bucurat de vizita orădenilor. Deşi în urmă cu două săpătămâni reprezentanţii Companiei au trimis 100 de invitaţii către asociaţiile de proprietari şi chiar către consumatori, niciuna nu s-a bucurat de confirmare.
- 18 Iulie 2008
- Citeste
Şeful Poliţiei a testat beneficiile utilizării centurii de siguranţă
Orădenii au fost aşteptaţi, ieri, în Piaţa Independenţei, pentru a testa într-un simulator de accidente beneficiile utilizării centurii de siguranţă. În cadrul programului "Respectul în trafic salvează vieţi!", Inspectoratul de Poliţie al judeţului Bihor şi Şcoala Auto Opel West au organizat o acţiune menită să sensibilizeze conduita preventivă a participanţilor la traficul rutier, în scopul evitării consecinţelor cumplite ale accidentelor rutiere. La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai poliţiei bihorene, ai celei din Debrecen şi viceprimarul Gheorghe Carp, de altfel primii care s-au urcat în simulator fiind şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Bihor, Dorin Sava, şi şeful IPJ Bihor, Liviu Popa. Impactul s-a produs la o viteză relativ mică, 11,1 km/oră, însă chiar şi aşa, cei care au avut curajul să facă testul au fost destul de zdruncinaţi, motiv pentru care purtarea centurii de siguranţă s-a dovedit a fi mai mult decât necesară.
- 18 Iulie 2008
- Citeste
Pe urmele haiducului Cotuna
Centrul Alpin şi Sport Extrem ARTIS Oradea, în colaborare cu Asociaţia Salvatorilor Montani Şuncuiuş şi Societatea de Istorie Naturală Nymphea Oradea, va organiza, în perioada 17-20 iulie, concursul de orientare sportivă "Pe urmele haiducului Cotuna".
- 17 Iulie 2008
- Citeste


