Pe site-ul Primăriei municipiului Oradea, www.oradea.ro, la secţiunea "licitaţii şi contracte" a fost postată lista cu achiziţiile publice efectuate de municipalitate în anul 2008, precum şi lista cu caracter informativ care cuprinde acei contractanţi cărora li s-au aplicat penalităţi pentru nerespectarea termenelor. "Lista neagră" a firmelor care prezintă riscul de a nu-şi executa la termen lucrările sau de a le executa prost cuprinde 26 de nume, însă aceasta s-ar putea extinde. De exemplu, firma Constructorul Sălard, care pe data de 16 decembrie avea obligaţia să finalizeze lucrările la Parcul dendrologic din Cetatea Oradea. Nici cel de-al doilea termen acordat, 18 ianuarie, nu va fi, din păcate, respectat...

Întârzieri cu sutele de zile
De pe lista neagră a firmelor contractate de Compania de Apă Oradea lipseşte SC Casa Ta, care anul trecut s-a bucurat de multă clemenţă din partea conducerii acestei regii. Singura firmă menţionată pe această listă este Energoconstrucţia, care a depăşit termenul de execuţie cu 41 de zile pe strada Primăriei.
Firma care a acumulat cele mai multe întârzieri este SC Quantunm Leap, care a înregistrat 304 zile de întârziere, urmată de SC Semrut SRL Bucureşti, care a întârziat 133 de zile lucrările de semaforizare de pe Magheru şi de la Aeroport. De asemenea, firma Bluelement din Piatra Neamţ şi-a predat documentaţia pentru fluidizarea traficului abia după 69 de zile de la expirarea termenului din contract.

Precum în parc, aşa şi pe "pietonală"
Risc de neseriozitate prezintă şi firma Ramaian Construct, care a încasat de la Primărie 827.962 lei pentru împrejmuirea Parcului 1 Decembrie, după care a uitat să predea lucrarea la termen. De asemenea, şi firma Dacardi se regăseşte pe această listă, tot pentru lucrările neexecutate la termen în Parcul 1 Decembrie. Lista nu are trebui să se oprească aici, mai ales că firma Selina, care avea de predat, ieri, o lucrare de reabilitare termică a unui bloc de pe strada Lăpuşului, a cerut deja decalarea termenului. Nu mai vorbim de numeroasele dovezi ale unei lucrări prost executate tot de Selina, cu care ne confruntăm zi de zi, cum este pavajul realizat pe Corso.

Una vorbim, alta fumăm?!
Lista cuprinzând valoarea lucrărilor licitate şi valoarea finală decontată rezervă şi ea numeroase surprize. Astfel, lucrările privind asigurarea utilităţilor la blocurile ANL de pe Decebal au fost contractate iniţial la suma de 194.641 lei, în final, executantul, firma CIAC, încasând 290.840 lei. Societatea Deni-Flor a încasat 493.330 euro, faţă de 400.000 euro, cât era contractul iniţial pentru lucrările de remediere la instalaţiile unor clădiri de la AIO. De asemenea, aceeaşi societate a încasat pentru lucrările de la Şcoala Nicolae Bălcescu cu 26.000 de euro mai mult.

Tot anul trecut, municipalitatea orădeană a achiziţionat "servicii de consultanţă mass-media", în valoare de 26.180 lei, beneficiarul contractului fiind PFA Alexandru Şereş, un apropiat al primarului Ilie Bolojan...