Universitatea din Oradea a celebrat, săptămâna trecută, diversitatea prin intermediul „Galei Intercultural”, un eveniment organizat de Biroul Admitere 365, care a adunat studenți din peste 60 de țări.

Gala Interculturală este un eveniment special dedicat studenților străini, români și alumni care studiază sau au studiat în cadrul Universității din Oradea. Gala a avut loc pe 18 mai și a reprezentat o oportunitate unică pentru a celebra și a evidenția diversitatea culturală prezentă în cadrul universității.

Instituția consideră diversitatea culturală un factor important în procesul de învățământ superior și promovează dialogul intercultural în rândul studenților. Prin astfel de evenimente, se încurajează îmbogățirea reciprocă și dezvoltarea unei mentalități deschise și incluzive.

Reprezentanții universității au subliniat importanța integrării studenților străini în comunitatea academică și locală, oferindu-le sprijinul necesar pentru a se adapta și a se simți acasă în Oradea.

Evenimentul a adunat studenți din diferite colțuri ale lumii, peste 60 de țări, oferindu-le ocazia de a-și prezenta tradițiile, obiceiurile și valorile culturale specifice țărilor lor de origine. Participanții au putut împărtăși experiențe, cunoștințe și povești, creând astfel un dialog intercultural autentic și înțelegere reciprocă.

Un eveniment plin de emoție a fost premierea studenților care s-au remarcat de-a lungul timpului prin dedicare, angajament și muncă asiduă. Diplomele au fost decernate de către Corina Ardelean - șeful biroului Admitere 365, prorectorul responsabil cu managementul cercetării şi calității, prof. univ. dr. Sanda-Monica Filip și prorectorul responsabil cu managementul serviciilor studenților și serviciilor sociale, prof. univ. dr. habil Mariana-Eugenia Mureșan.

Gala Interculturală a inclus numeroase prezentări artistice, spectacole de dansuri tradiționale și muzică, care au captivat, atât studenții, cât și publicul larg. Toți cei prezenți au avut ocazia să se bucure de momente deosebite și de a învăța mai multe despre cultura și tradițiile diferitelor țări.

Iinițiativa a fost posibilă datorită colaborării între studenți, cadre didactice, personalul universitar și autoritățile locale.