În semestrul al doilea al acestui an universitar, în cadrul programului de masterat Drept penal și procedură penală, al Facultății de Drept din cadrul Universității din Oradea, studenții au avut ocazia să învețe de la Krisztina Karsai, profesor la Facultatea de Drept a Universității Szeged.

Krisztina Karsai este un renumit specialist în Drept penal din Ungaria, directorul Institutului de Științe Penale din cadrul Facultății de Drept din Szeged, expert independent al Comisiei Europene în probleme specifice justiției penale și afaceri interne și profesor invitat la universități de prestigiu. Participă în mod constant ca profesor invitat în cadrul programului de master al Facultății de Drept încă din 2013.

În premieră, în 16 aprilie, auditoriul a fost alcătuit din studenții la master din două universități partenere, Universitatea din Oradea și Universitatea Szeged. Aceste activități comune vor continua, ele fiind apreciate a fi complexe și valoroase pentru studenți.

„Pe această cale, mulțumim distinsei doamne profesor univ. dr. habil. Krisztina Karsai pentru disponibilitate și interes, precum și studenților Universității din Szeged pentru colaborare. Suntem convinși că aceste acțiuni comune, precum și proiectele viitoare vor contribui la dezvoltarea învățământului superior inter universitar”, a declarat conf. univ. dr. Cristian Dumitru Miheș, decanul Facultății de Drept.

În aces an universitar, Facultatea de Drept va avea în cadrul programelor de studiu mai mulți profesori invitați din alte centre universitare din țară și din străinătate.