În perioada 19 - 24 februarie, a avut loc a doua reuniune de proiect Comenius "L'alimentation, le sport et la santé" la Escola Secundaria Dr. Augusto Cesar da Silva Ferreira, din Rio Maior, Portugalia. La acest proiect desfăşurat cu sprijinul financiar al Comisiei  Europene, participă şase şcoli din România, Grecia, Italia, Polonia, Portugalia şi Turcia, Colegiul Tehnic "Unirea" Ştei fiind coordonator de proiect.

Proiectul vizează formarea unor deprinderi sănătoase de viaţă printr-o alimentaţie adecvată şi prin practicarea constantă a sportului şi dezvoltarea valorilor europene: toleranţa, solidaritatea, dreptul la exprimare, eliminarea prejudecăţilor şi a discriminărilor de orice fel. La reuniunea din Portugalia a participat o delegaţie formată din patru elevi şi două cadre didactice - ing. prof. Voicu Burta, directorul instituţiei de învăţământ, şi prof. Rodica Drăgoi, coordonatoarea de proiect. Zilnic s-au desfăşurat activităţi de lucru la proiect, s-a făcut evaluarea activităţilor anterioare reuniunii şi s-a stabilit modul de abordare al activităţilor următoare pentru atingerea obiectivelor  propuse. Elevii, sub îndrumarea profesorilor din şcoală, au participat la ore de curs şi la activităţi sportive, activităţi de educaţie alimentară şi activităţi interactive de aprofundare a limbii engleze şi franceze. În cadrul acestei reuniuni, s-au efectuat vizite culturale la ruinele romane Villa Romana, Obidos, Nazaré, Alcobaça, prin oraşul Lisabona şi, nu în ultimul rând, la cunoscutul loc de pelerinaj Fatima.

"Această întâlnire a reprezentat o bogată experienţă culturală şi personală pentru toţi participanţii, conştientizând astfel nevoia şi importanţa acestor schimburi interculturale pentru formarea lor profesională şi o bună integrare în spaţiul european", ne-a declarat coordonatoarea de proiect, prof. ing. Rodica Drăgoi.