În cadrul proiectului Erasmus+ nr. 2020-1-RO01-KA102-078865, cu titlul „Competențe în proiectarea aplicațiilor, o șansă pentru viitor!”, ce se  derulează în perioada 2020-2022 la CN „Avram Iancu” Ștei - a cărei conducere este compusă din prof. Cristian Adrian Andru și Cristian-Petru Gavriș, director, respectiv director adjunct - a avut loc, în Cipru, ultima mobilitate de proiect.

Proiectul, cu un grant de finanțare în valoare de 78.182 euro, se adresează unui grup țintă de 32 de elevi din clasa a XI-a A cu profil real, specializarea matematică-informatică, iar echipa de proiect este compusă din profesorii Cristian Adrian Andru, Dana Tuduce, Simona Crișan, Alina Niculae, Emanuel Coroiu, Cornelia Frai, Mihaela Zaha, Alina Ban, iar în cadrul acestuia s-au derulat două mobilități de proiect, primul având loc în Spania, în timp ce al doilea, și ultimul, flux de mobilitate s-a derulat în Paphos, Cipru, în perioada 5-18 decembrie. Printre obiectivele proiectului, în prim plan au fost: crearea și dezvoltarea competențelor, cunoștințelor și abilităților practice în domeniul IT, pentru 32 de elevi, clasa a XI-a, din anii școlari 2020-2021 și 2021-2022, prin crearea de proiecte sau programe, care corespund standardelor stabilite de firmele de profil în scopul facilizării tranziției de la școală la locul de muncă; valorificarea oportunităților de colaborare și parteneriat transnațional cu firme europene din domeniul IT, prin care școala se adaptează la cerințele de pe piața muncii europene, să intensifice cunoștințele elevilor despre funcționarea acestor firme, despre rolurile îndeplinite în cadrul firmelor și să le faciliteze mobilitatea profesională; dezvoltarea personală a celor 32 de participanți prin formarea unui comportament profesional, sporirea adaptabilității la medii socio-culturale noi, perfecționarea utilizării limbii engleze, îmbogățirea nivelului cultural. Sunt vizate rezultate materiale: 32 de lucrări practice care vor putea fi folosite ca bibliografie la susținerea atestatului profesional de clasa a XII-a; 2 jocuri educative despre învățarea literelor și cifrelor; 32 de prezentări PPT despre aplicațiile realizate în perioada de stagiu; un ghid de bune practici; un tutorial cu pașii de implementat în realizarea aplicațiilor gamming; o pagină de Facebook a proiectului, dar și rezultate la nivel de achiziții: îmbunătățirea cunoștințelor, competențelor avansate despre programarea orientată pe obiect, despre dezvoltarea aplicațiilor gamming a membrilor grupului țintă; îmbunătățrea competențelor lingvistice, dezvoltarea spiritului de lucru în echipă, de lucru într-un mediu concurențial la standarde europene, cunoașterea altor modele economice, sociale și culturale. Elevii Maria Dana Bursașiu, Bianca Fundiur, Ștefan Rareș Georgescu, Mircea Herlaș, Izabela Bianca Ilieș, Simina Adelina Jurca, Eusebiu Nicolas Merce, Rareș Ionuț Mihoc, Carmen Melisa Mone, Florentina Alina Mușet, Liliana Roxana Panda, Nuria Cristina Pantea, Alexandru Sabău, Doriana Cătălina Stan, Mihai Gabriel Tirla, Alexandru Ștefan Tulvan, au fost însoțiți de profesorii Ionela Andreea Bar și Cristian-Petru Gavriș, care au asigurat desfășurarea optimă a programului de stagiu, precum și adaptarea elevilor la noul mediu de muncă și social-cultural. În cadrul acestei mobilități de proiect formarea profesională a elevilor a fost făcută la organizația de primire Lazaros Lazarou CTC Paphos, Cipru, partener intermediar fiind Organization for Promotion of European Issues Paphos, Cipru. „Stagiarii noștri au învățat principiile de utilizare ale programului Visual Basic, alături de domnul Lazaros Lazarou, proprietar al firmei Lazarou Print Shop. În fiecare zi au participat la activități de învățare și au aplicat ulterior noile cunoștințe. Pentru consolidarea noilor informații, au primit teme pe care le realizau după masă și le verificau ziua următoare cu domnul Lazaros. Finalitatea stagiului de pregătire practică constă în conceperea a două jocuri educative despre învățarea literelor și cifrelor. Într-una din zile, am vizitat Lazarou Print Shop. Acolo elevii au văzut imprimante de ultimă generație care funcționau pe bază de programare prin intermediul aplicației Visual Basic.  Elevii ,,s-au jucat”  cu ceea ce au învățat, reușind să imprime numele școlii noastre și să obțină un șablon. Dorința domnului Lazaros Lazarou a fost de a-i învăța pe elevi un program diferit față de cel pe care îl învață la școală -  C++, tocmai pentru a le oferi o altă perspectivă și pentru a-și dezvolta competențe pe care să le poată folosi ulterior în parcursul lor educațional și profesional. Pe durata acestei mobilități de proiect elevii noștri au dat dovadă de o foarte mare atenție și implicare, făcând multă cinste instituției noastre de învățământ”, a afirmat, pentru Crișana, prof. Cristian-Petru Gavriș, la întoarcerea din Cipru. „În a doua săptămână, s-a realizat o vizită de monitorizare din partea responsabilului de proiect, profesorul Cristian Adrian Andru, prin care s-a urmărit modul de desfășurare a activităților prevăzute în programul de lucru, gradul de satisfacție al participanților vizavi de activitățile practice, colaborarea și relaționarea cu tutorele de stagiu și desfășurarea programului cultural. Programul cultural a cuprins vizitarea obiectivelor turistice din Paphos. Paphos, locul mitic al nașterii zeiței Afrodita, este un oraș aflat pe coasta Ciprului, la 153 km de Nicosia.  Am vizitat castelul din Paphos, Mormintele Regilor care fac parte din Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO și portul din Paphos. În cea de-a șasea zi am făcut o excursie la Limassol, care este un mare port la Marea Mediterană și al doilea oraș ca mărime din Cipru, după Nicosia”, a spus profesoara Andreea Ionela Bar, care a mai adăugat că: „elevii au îmbinat utilul cu plăcutul, într-o mobilitate de proiect foarte reușită”.