Asociația Dascălilor Bihoreni a oferit bani proveniți din sponsorizare pentru achiziționarea unui laptop care va ajunge într-un sat îndepărtat din Republica Moldova.

Asociația Dascălilor Bihoreni (ADB) s-a alăturat inițiativei Asociației Generale a Învățătorilor din România de a ajuta, în această perioadă grea, cadre didactice din Republica Moldova care predau în limba română.

În acest sens, Asociația a oferit bani, proveniți din sponsorizare, pentru achiziționarea unui laptop care va ajunge într-un sat îndepărtat al Republicii Moldova.

“Ideea sprijinului acordat cadrelor didactice din Republica Moldova s-a înfiripat la Conferința Internațională de la Chișinău, din 2 mai 2020, la care au participat profesori vorbitori de limba română din mai multe țări europene. Conferința a fost deschisă de ministrul Educației. 20 de cadre didactice din România au participat la eveniment”, a declarat pentru CRIȘANA prof. Stela Tăut, președinta ADB.

"Anul acesta, în perioada 29 iunie-3 iulie, la Oradea, trebuia să se desfășoare primul Congres Internațional al cadrelor didactice din România și cadre didactice de peste hotare care predau în limba română. Evenimentul s-a amânat, însă, din cauza situației actuale", a precizat interlocutoarea noastră.

În urmă cu cinci ani, pe 16 iunie, a avut loc ședinţa de constituire a Asociaţiei Dascălilor Bihoreni. La acea dată, 10 membri fondatori, între care profesorii Stela Tăut, Gheorghe Troie, Elena Pavel, Ioan Pirtea, Adelina Iacob, Felicia Ianţa, Valeria Bunica, Daniela Pop, Simona Vancea şi Daniela Chereşi, au pus bazele acestei organizaţii deschisă tuturor cadrelor didactice interesate să devină membrii ei.

„Asociaţia şi-a propus să ducă mai departe tradiţia Asociaţiei Învăţătorilor din Secţia Bihor, care până în 1892 a funcţionat sub patronajul Diecezei din Arad, şi-a continuat activitatea până în 1949, cu anumite pauze în timpul războiului, iar din 1949 şi-a încetat activitatea. În 2015, nu facem altceva decât să reînviem această asociaţiei sub denumirea de Asociaţia Dascălilor Bihoreni”, a spus prof. Stela Tăut, președinta ADB, cea care a avut ideea înființării ADB.

Scopul Asociaţiei Profesorilor Bihoreni este creşterea prestigiului şcolii şi a cadrelor didactice, iar obiectivele generale ale acesteia sunt: promovarea intereselor membrilor săi, stabilirea de parteneriate cu asociaţii similare, realizarea de parteneriate educative, programe de formare, acordarea de distincţii, premii, organizarea de manifestări culturale şi ştiinţifice, evenimente, realizarea de proiecte, cu şi fără finanţare, cultivarea spiritului de solidaritate între dascăli, ridicarea prestigiului şi creşterea eficienţei actului educativ, participarea la congresele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România etc.