Roșia - Rolul școlii în societatea digitală - perspectiva specialiștilor
În contextul actual, când observăm o anumită marginalizare a educației în societatea românească, dublată de subfinanțarea cronică a sistemului de învățământ și de revenirea la unele practici ale perioadei comuniste, cum ar fi aglomerarea colectivelor de elevi, supraîncărcarea programului cadrelor didactice și a conținuturilor de învățat, birocratizarea excesivă a activității din unitățile de învățământ, orice dezbatere despre rolul școlii în societate, mai ales când îi are ca actori pe specialiștii din interiorul sistemului educațional, este o inițiativă salutară.
Un exemplu de bune practici în acest sens au dat inițiatorii celei de-a patra ediții a mesei rotunde „Școala – liant între generații”, care s-a desfășurat la Roșia, pe 4 iunie. Organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Roșia, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Bihor și sub egida Inspectoratului Școlar Județean Bihor, evenimentul a adus în atenția participanților o temă actuală: „Școala în era digitală: provocări și oportunități pentru toate generațiile”. În ton cu tema propusă au fost și modurile în care doritorii, membrii ai corpului didactic bihorean sau din alte județe ale țării, au luat parte la dezbatere, pe lângă prezența la Roșia a 36 de profesori reprezentând școlile gimnaziale Roșia, Căbești și Remetea, Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” Beiuș și Liceul Teoretic „Nicolae Jiga” Tinca, ediția din acest an a mesei rotunde „Școala – liant între generații” suscitând și interesul altor 52 de specialiști în educație, care au optat pentru participarea online.
La fel ca la precedentele ediții, și în acest an de reușita evenimentului a răspuns Valentina Silaghi, directoarea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Roșia, secondată de profesoarele Maria Ujoc și Diana Gherlea, acestea beneficiind de implicarea tuturor colegilor din unitatea de învățământ organizatoare. Prin urmare, prof. Valentina Silaghi era cea mai potrivită interlocutoare a noastră în încercarea de a afla și alte detalii despre masa rotundă „Școala – liant între generații”:
„Peste 80 de cadre didactice au dezbătut, la Roșia, viitorul educației în era digitală.
Un element deosebit de important al reuniunii l-a constituit susținerea instituțională oferită de reprezentanții Casei Corpului Didactic Bihor și ai Inspectoratului Școlar Județean Bihor, care au fost prezenți atât în format fizic, cât și online, contribuind prin intervenții și mesaje de susținere la succesul activității și la consolidarea parteneriatului dintre instituțiile educaționale implicate.
Pe parcursul reuniunii au fost prezentate exemple de bune practici, experiențe educaționale și perspective privind integrarea tehnologiei în procesul instructiv-educativ, participanții evidențiind atât provocările, cât și oportunitățile pe care era digitală le oferă școlii contemporane.
Materialele prezentate și lucrările transmise de participanți vor fi reunite într-o publicație dedicată evenimentului, contribuind astfel la diseminarea experiențelor și a resurselor educaționale valoroase rezultate în urma acestei întâlniri profesionale.Prin numărul mare de participanți și diversitatea experiențelor împărtășite, masa rotundă «Școala – liant între generații» își confirmă rolul de spațiu al dialogului, colaborării și dezvoltării profesionale, consolidând legăturile dintre cadrele didactice și promovând educația de calitate în comunitatea școlară”.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.