În perioada aprilie - iunie Asociația „Simte Magia” a derulat proiectul „Creativitate în educație” un proiect care, pe de o parte și-a propus implicarea voluntarilor (atât copii, cât și adulți) în dezvoltarea unor noi deprinderi cu ajutorul unor programe de calculator și aparatură specifică, iar pe de altă parte crearea unor cărți senzoriale pentru preșcolarii din mediul rural.

„Nu este un secret faptul că în mediul rural cadrele didactice vin cu materiale de acasă și uneori petrec zile întregi pentru a pregăti material mărunt necesar multor activități de învățare. Am creat aceste cărți senzoriale pentru a le pune la dispoziția cadrelor didactice și a preșcolarilor din județul Bihor. Am creat opt pagini cu activități specifice vârstei în fiecare carte: jocuri pentru dezvoltare emoțională, o pagină pentru a sublinia importanța igienei orale, activități de identificare a diferitelor forme geometrice, culori, fructe, legume, anotimpuri etc. Pe lângă faptul că această carte este un suport didactic ce cuprinde majoritatea temelor abordate în grădiniță, ea contribuie și la stimularea senzorială, dezvoltă motricitatea fină și coordonarea și stimulează limbajul și comunicarea”, susţin cei de la Asociaţia Simte Magia.

În prima parte a proiectului voluntarii mai pricepuți în programele de editare foto și proiectare 3D au lucrat împreună cu voluntarii care doreau să învețe și au creat de la zero toate elementele care urmau să alcătuiască viitoarea carte. Toate elementele, oricât de mărunte ar fi fost ele au fost decupate și lipite manual săptămâni întregi de către toți voluntarii.

O carte are 10 pagini și 205 elemente diferite care, împreună formează activitățile gândite și create de voluntari.

Cărțile au fost distribuite în patru grădinițe din județul Bihor și într-un centru de educație incluzivă. De asemenea vor beneficia de cărți și un grup de viitoare mămici din cadrul unei asociații ce derulează un program dedicat mamelor singure.

„Această activitate se oprește aici doar în planificarea calendaristică stabilită în proiectul finanțat, dar voluntarii au o mulțime de idei și doresc să realizeze în continuare materiale didactice durabile din fetru (puzzle-uri, jocuri, materiale educative etc.) pentru copiii din zonele defavorizate”, transmite sursa citată.

Proiectul a fost finanțat prin progamul „Start ONG”, un instrument de finanțare comunitară lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultural. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere și instituțiilor non-administrative.