De când a fost învestit în funcția de primar al orașului Ștei, în anul 2012, ing. Iulian Balaj a început o muncă asiduă în vederea înfăptuirii promisiunilor făcute în platforma program prezentată alegătorilor, muncă ce, an de an, se dovedește a fi una cu realizări notabile.

Indiscutabil, ing. Iulian Balaj a dovedit prin fapte că încrederea comunității de a-i încredința această funcție a fost una foarte inspirată, iar în perioada scursă de-a lungul acestor ani orașul de la poalele Munților Apuseni a „trăit” transformări vizibile datorită multor proiecte implementate și duse la bun sfârșit, în toate domeniile de activitate. În acest cadru se află și actul educațional căruia autoritățile locale – reprezentate de ing. Iulian Balaj și ec. Marius Cioară, primarul și viceprimarul orașului Ștei – i-au acordat o mare atenție găsind soluții ca acesta să aibă toate condițiile pentru buna lui desfășurare. Astfel, în prezența autorităților locale și a celor care au fost implicați în aceste proiecte, a avut loc predarea a două obiective de investiții finalizate instituțiilor școlare din urbe, eveniment la care a participat prof. Horea Abrudan, inspector general în cadrul IȘJ Bihor, dar și prof. Liana Ioana Moruț, inspector școlar pentru proiecte educaționale în cadrul aceleiași instituții.

„Prichindeii”, în casă nouă

Grădinița cu Program Normal și Prelungit Ștei, al cărei director este prof. Simona Ioana Rengle, va fi beneficiara unei grădinițe construită prin conversia unei centrale termice dezafectată în cadrul proiectului „Reabilitare și conversie clădire existentă în grădiniță” finanțat prin Programul Operațional Regional cu o valoare de 1.854.312,27 lei și a avut ca obiectiv conversia și modernizarea clădirii existente (fosta centrală termică de pe strada George Enescu Nr. 2B) în vederea asigurării contribuției la un învățământ de calitate, prin mijloace moderne și într-un mediu adecvat. Această clădire transformată în grădiniță cu regim de înălțime P+E are două săli de grupe la fiecare nivel, vestiar și grupuri sanitare pentru copii, cabinet medical, spații multifuncțioanle, birouri, centrală termică, respectând toate normele europene, de care se vor bucura 52 de copii.

„Școala Mică”, o adevărată bijuterie

Școala Gimnazială „Miron Pompiliu” Ștei – a cărei conducere este compusă din profesorii Emanuel Coroiu și Romulus Fășie, director, respectiv director adjunct, și prof. Felicia Țoța, consilier educativ  – dispune de trei corpuri de clădiri unde, anual, își desfășoară activitatea un număr de peste 600 de elevi, în condiții deosebit de bune. O clădire din cadrul acestei instituții de învățământ, cunoscută în oraș ca „Școala Mică”,  a fost beneficiara unui proiect – Reabilitarea și modernizarea infrastructurii educaționale pentru învățământul gimnazial, la Școala Gimnazială „Miron Pompiliu” Ștei – finanțat prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 13.1, cu o valoare de 2.611.333.19 lei, obiectivul general fiind: Îmbunătățirea ofertei educaționale și social recreative în vederea creșterii calității vieții cetățenilor din orașul Ștei. Prin acest proiect s-a urmărit, și reușit, să se modernizeze și să se dezvolte infrastructura educațională, prin realizarea următoarelor investiții: reabilitarea clădirii; refacerea sistemului termic, sanitar și electric; dotarea cu tablete, computere, mobilier, echipamente și materiale didactice, sisteme de supraveghere video; crearea unui teren de sport  modern. În această școală modernă vor învăța an de an în jur de 160 de elevi, iar terenul de sport va putea fi folosit și de cetățenii orașului Ștei după orele de curs.  „Școala noastră a avut parte de mai multe proiecte în ultimii ani, printre care și acesta, iar pe această cale țin să mulțumesc, în numele colectivului pe care îl conduc, primarului Iulian Balaj, și echipei sale, pentru munca depusă, pentru implicarea și susținerea în tot ceea ce ține de învățământul șteian. De asemenea, dorim să mulțumim inspectorului general, Horea Abrudan, și echipei IȘJ Bihor, pentru toată susținerea în desfășurarea procesului instructiv-educativ. Nu în ultimul rând, adresez mulțumiri directe președintelui Ilie Bolojan, și vicepreșdintelui Mircea Mălan de la Consiliul Județean Bihor, în susținerea acestor proiecte. Școala noastră își propune să pună la dispoziția comunității oportunități de educare și instruire de înaltă calitate, prin acțiuni de mare responsabilitate, urmărind satisfacerea nevoilor de învățare pentru ca absolvenții școlii să poată fi integrați în licee bune și foarte bune”, a afirmat, pentru CRIȘANA, prof. Emanuel Coroiu, directorul Școlii Gimnaziale „Miron Pompiliu” Ștei.

O zi aparte

Pentru învățământul din urbea de la poalele Munților Apuseni a fost o zi aparte, una în care s-au mai finalizat două proiecte cu un impact deosebit în ceea ce privește actul educațional, în care implicarea primarului Iulian Balaj este una foarte consistentă. La ambele clădiri preotul paroh  Gheorghe Tal a oficiat o slujbă de sfințire, iar la acest adevărat eveniment au participat cadrele didactice, precum și angajați ai primăriei implicați în proiect. „Ambele proiecte au fost finanțate din fonduri europene și s-au derulat prin POR, iar orașul nostru a participat cu o finanțare de 2%. Le mulțumesc tuturor celor care au fost implicați în realizarea acestui proiect, în mod special colegilor din primărie, consultanților și proiectanților care și-au dat tot interesul pentru reușita acestor proiecte”, a afirmat, printre altele, primarul Iulian Balaj, în alocuțiunea rostită într-o zi aparte din viața comunității șteiene.