Profesorii bihoreni la sfat de taină
Sindicaliştii bihoreni se vor întruni azi pentru a decide dacă vor trece la prima măsură de protest stabilită în calendarul mişcărilor la nivel naţional care prevede ca începând din 22 martie, profesorii să nu mai treacă notele în catalog. Ioan Ţenţ, liderul SLホ Bihor, se arată neîncrezător în privinţa solidarizării tuturor cadrelor didactice la demersurile propuse de sindicalişti, mai ales că, potrivit acestuia, ministerul, prin intermediul conducerii ISJ Bihor, face presiuni asupra profesorilor pentru a nu se solidariza mişcărilor de la nivel naţional.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.