Profesori pentru o zi, la ceas aniversar - Ziua Încrederii, la Liceul Ortodox
La o zi după Ziua Mondială a Educației, marți, 6 octombrie, catedrele Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au avut alți titulari.
Elevii școlii au pășit, cu emoție și curaj, în rolul profesorilor și au predat lecții colegilor mai mici, oferind cel mai frumos „La mulți ani” celor care, zi de zi, îi îndrumă pe drumul cunoașterii.
Activitatea, cunoscută în comunitatea noastră drept Ziua Încrederii, s-a desfășurat în ultimii ani primăvara, în cadrul programului național „Școala Încrederii”, al cărui certificat l-a primit liceul nostru în anul 2025. Anul acesta, ea a primit însă o semnificație aparte: este al doilea eveniment din calendarul celor 20 de activități prin care școala orădeană marchează împlinirea a 20 de ani de la înființare – câte una pentru fiecare an petrecut în slujba unei educații de calitate, în care mintea și sufletul cresc împreună.
Lecțiile pregătite de elevi au fost interactive, dinamice și pline de bucurie. Micii „profesori” și-au planificat cu seriozitate fiecare moment al orei, au gândit sarcini de lucru atractive și au folosit cu dezinvoltură mijloacele moderne de care dispune școala, în special tablele interactive Smart Board. Jocurile educative, concursurile pe echipe sau quizurile digitale au transformat orele în adevărate aventuri ale cunoașterii, în care fiecare copil a fost invitat să participe, să întrebe și să descopere.Pentru colegii mai mici, a fost o bucurie să învețe de la cei pe care îi admiră pe holurile școlii, într-un limbaj apropiat și pe înțelesul lor. Pentru elevii-profesori, experiența a fost o lecție despre responsabilitate, răbdare și comunicare, dar și o ocazie de a înțelege, din cealaltă parte a catedrei, cât de multă pregătire și dăruire presupune o oră bine făcută. Profesorii, la rândul lor, au descoperit în elevii lor resurse de inițiativă, creativitate și empatie care îi fac mândri.
Privind spre cei 20 de ani care au trecut, ne bucurăm că am construit împreună o școală în care copiii se simt văzuți, ascultați și valorizați. Iar dacă astăzi elevii noștri pot preda cu atâta drag o lecție, înseamnă că semințele sădite de-a lungul anilor au rodit frumos.
Prof. Gabriela Maria Cadar



Comentarii
Nu există nici un comentariu.