Primăria Oradea, în parteneriat cu grupul educațional winsedswiss, anunță deschiderea Oradea Hospitality Management Academy, prima școală din România care va organiza cursuri sub licența EHL.

Începând din toamna acestui an, tinerii interesați să își dezvolte o carieră în industria ospitalității vor putea urma, în cadrul ohma, cursurile programului VET by EHL/WEG, la sfârșitul căruia vor obține diplome de absolvire certificate sub licența École hôtelière de Lausanne (EHL), cea mai prestigioasă instituție de învățământ în domeniul ospitalității din lume.

VET (Vocational Education & Training) by EHL este un program destinat tinerilor interesați de o calificare în domeniul ospitalității, bazat pe modelul cadrului de competență elvețian.

„Este pentru prima dată că avem o licenţă a universităţii hoteliere din Lausanne în România, şcoala numărul unu în domeniul ospitalității din lume. Este un proiect-pilot prin care nu am venit să facem pofit, ci, împreună cu partenerul meu de afaceri, vrem să dăm ceva înapoi spre România. Pornim de la principiul sistemului de învățământ elvețian dual și anume că educația trebuie să fie una aplicată, că noțiunile teoretice trebuie să aibă corespondent în partea practică, să poată fi valorificate de către cursanți imediat și în afara clasei, în cadrul unor proiecte educative realizate atât în școală, cât mai ales în cooperare cu mediul de afaceri. Ne dorim ca, prin investiția noastră în educație de calitate, să putem contribui la redinamizarea industriei ospitalității greu încercate de actuala criză și suntem convinși că parteneriatul cu unul dintre cele mai dinamice orașe din România va fi un exemplu de colaborare benefică între mediul public și cel privat, urmărind dezvoltarea acestui proiect pilot la nivel național și internațional”, a declarat profesorul Ray F. Iunius, Chief Executive Officer winsedswiss education group, joi, la Hotel DoubleTree by Hilton, cu ocazia evenimentului de prezentare.  

Primăria Oradea pune la dispoziție baza materială necesară funcționării școlii în spațiul Colegiului Economic „Partenie Cosma”, cursurile postliceale fiind organizate de unitatea de învățământ, în timp ce curriculumul, instructorii, principiile pedagogice și metodologia vor fi contribuția winsedswiss education group.

După ce a lucrat timp de 22 de ani la École Hôtelière de Lausanne, unde a fost şi director general adjunct, Ray F. Iunius a creat Institutul Internaţional de Management de Servicii, care asigură educaţia în servicii pe tot parcursul vieţii.

La sfârșitul celor 18 luni de formare intensivă teoretică și practică din cele trei module VET by EHL, absolvenții Oradea Hospitality Management Academy vor beneficia de pregătirea necesară pentru ocuparea unor poziții de specialitate în domeniu, certificatele și diplomele recunoscute internațional fiind deschizătoare de uși către oportunități fantastice de carieră oriunde în lume.

Totodată, parcurgerea acestui program le va asigura absolvenților diplome de calificare nivel 4 și 5 recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării.

Un alt atu al acestui program este accesul la educație și instruire de calitate datorită instructorilor care sunt profesioniști cu experiență în industrie și dețin certificarea specifică emisă de către EHL, în vederea susținerii activităților practice și teoretice.

Cei dornici să obțină diploma profesională completă (cu vârsta de la 16 la 80 de ani) vor parcurge cele trei module independente, a câte șase luni fiecare, corespunzătoare stadiului de pregătire. Cei care au deja experiență în industria ospitalității se vor putea înscrie direct la modulele de nivel mediu sau avansat, fără a-l parcurge pe cel pentru începători și/sau mediu, prin echivalarea experienței acumulate. Întreg conținutul programelor este conceput în Elveția de EHL și livrat într-o manieră modernă, în pas cu tehnologia.

Programul se va desfășura în limba engleză, cu suport de curs și în limba română. Cursanții vor parcurge și un curs intensiv de limba engleză, cu certificare British Council.

Costurile cursurilor depind de program fiind între 6.000 şi 9000 de euro, cu 40% reducere datorită susţinerii Primăriei Oradea. Pentru un an şi jumătate, se va plăti în jur de 4.000 de euro, dar se pot accesa module de şase luni, pentru începători, intermediari sau avansaţi.