Tineri talentați din Bihor au participat la Casa Darvas-La Roche, la cea de-a patra ediție a manifestării artistice organizată de Kiwanis Art Oradea: Maratonul Artelor.

 

„Maratonul artelor e formula prin care obiectivul central al Clubului Kiwanis Art Oradea de identificare, sprijinire și promovare a tinerilor artiști își găsește împlinirea cea mai spectaculoasǎ, fiind generatoare de mari satisfacții. Este cadrul în care elevi şi studenți talentați şi dornici să se confrunte cu publicul se pot manifesta printr-o simplă înscriere. Aflat la a IV-a ediție, maratonul pare să fie tot mai apreciat de tineri şi de profesorii îndrumători" a declarat Iuliana Păcurar, preşedintele fondator al clubului.

La această ediție copiii au performat la harpă, pian, vioară, chitară şi violoncel. „Ne bucură interesul crescut al tinerilor și profesorilor de muzică pentru acest eveniment. Au participat 52 de copii selectați, cu vârste cuprinse între 7 şi 17 ani, instrumentiști de muzică clasică, din instituții de profil de stat și privat din județul nostru" a spus Carmen Ungur-Brehoi, vicepreşedinte al KAO.

KAO împlineşte anul acesta 15 ani de activitate, ocazie cu care a pregătit orădenilor mai multe surprize artistice. „O noutate pentru Maratonul Artelor a fost participarea la această ediție a Corului Liceului Greco-Catolic Iuliu Maniu din Oradea, condus de dirijorul prof. Nicoleta Țâmpu, al căror proiect, «Un pian pentru școala mea», va fi sustinut şi de către asociația noastră”, a declarat Diana Cîrmaciu, preşedintele KAO.

Un alt moment inedit l-a reprezentat expoziția studenților de la Departamentul de Arte Vizuale, al Facultății de Arte Oradea. Prin formă, culoare și concept, cei 20 de tineri de la specializările Arte decorative și Modǎ și design vestimentar transmit un mesaj profund: arta contează, arta implică, arta unește.

 „Prezența studenților în cadrul Maratonul Artelor simbolizează tranziția de la spațiul atelierului la cel al comunității, de la învățare la dăruire. Ei nu doar expun, ci inspiră, oferind modele de parcurs artistic tinerilor elevi, participanților și publicului larg. Kiwanis Art Oradea susține și în acest an tinerii creatori prin Maratonul Artelor, un eveniment care aduce împreună muzica, imaginea și cuvântul”, a explicat Carmen Polman, fost guvernator al Kiwanis România. Orǎdenii participanți au putut admira și picturile unei eleve pregǎtite de prof. Violeta Jăhălean. Toți participanții au fost premiați pentru performanța lor.