Înscrierile la Universitate continuă
Pentru sesiunea de admitere septembrie 2008, înscrierile la Universitatea Oradea sunt în plină desfăşurare. În prima săptămână, pentru studiile de licenţă s-au înscris 317 candidaţi, iar pentru studiile de masterat - 375.
Pentru această sesiune, Universitatea a scos la concurs pentru studiile de licenţă 3.647 de locuri, dintre care 84 bugetate, restul de 3563 fiind locuri cu taxă. Candidaţii care vor să urmeze masteratul pot ocupa unul din cele 5.426 de locuri, din care 1.176 sunt bugetate. Absolvenţii care au obţinut diploma de Bacalaureat şi vor să devină studenţi, dar încă nu şi-au depus dosarul, mai au timp până pe 12 septembrie. Până în momentul de faţă, la cea de-a doua sesiune de admitere, cele mai căutate specializări pentru studiile de licenţă au fost: Facultatea de Protecţia Mediului - cu 63 de înscrişi, Facultatea de Medicină cu câte 40 înscrişi şi Ştiinţe Economice cu câte 38 de înscrişi. În ceea ce priveşte înscrierile pentru studiile de master, cele mai căutate specializări au fost cele de la Facultatea de Istorie-Geografie şi Relaţii Internaţionale - cu 100 de dosare depuse, Facultatea de Ştiinţe Economice - cu 102 dosare şi Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane cu 45 de candidaţi înscrişi. Cei admişi vor trebui să confirme locul în maxim 10 zile de la afişarea rezultatelor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.