Colocviul ziarului „Crișana” (I) - Starea limbii și literaturii române în gimnaziu

Stimate domnule Daniel Man,

Vă trimit opiniile unor profesori de limba și literatura română din Oradea despre o reformă păguboasă ce se desfășoară tacit în manualele de limba și literatura română din gimnaziu, ajunsă acum la clasa a VII-a. Aceste texte au fost solicitate de mine, pregătite și predate la timp redacției pentru a apărea în numărul 2 din februarie 2020 al revistei „Familia”. Din nefericire, acest colocviu foarte interesant a fost întâi amânat, apoi refuzat de revista „Familia”. Cum am bănuit, această obtuzitate redacțională a prestigioasei noastre reviste de cultură, din ce în ce mai autistă și indiferentă față de cititori, am propus colocviul revistei „Contemporanul. Ideea europeană”, patronată de prozatorul Nicolae Breban, unde a apărut în numărul 3 din martie 2020. Revista „Familia” a pierdut astfel ocazia de a se înscrie în dezbaterea absolut necesară despre soarta literaturii române în școală, una din problemele culturale majore ale prezentului, o problemă de importanță națională. Europenizarea forțată și neinteligentă a învățământului românesc duce la anomalii pe care, ca oameni de cultură, avem datoria să le semnalăm. Europenizarea, benefică în principiu, are și efecte mai mult sau mai puțin ascunse: la ce altceva să te gândești decât la deznaționalizare, dacă, după dispariția industriei românești la fier vechi, după migrația populației apte de muncă spre Europa occidentală, urmează minimalizarea culturii naționale?

Consolidarea tuturor națiunilor în contextul convergențelor europene ar fi soluția, iar în acest scop cultivarea valorilor naționale ar fi o cale rațională. Depinde de noi. Puțin euroscepticism nu strică, atât cât să ne stimuleze spiritul critic, absolut necesar în promovarea ideilor și reglarea inițiativelor reformatoare, pentru a semnala pericolul uniformizării.

Ceea ce trebuia să fie Colocviul revistei „Familia” devine Colocviul ziarului „Crișana”, desfășurat în alte episoade în zilele următoare, spre beneficiul unui public receptiv și sensibil la transformările învățământului românesc. Alte opinii sunt binevenite.  (Ion Simuț)

Literatura română în gimnaziu – încotro?

Reforma curriculară la limba și literatura română continuă în gimnaziu la clasa a VII-a, cu aplicarea politicilor educaționale elaborate de Comisia Europeană, formulate și adaptate pe plan național de către Institutul de Științe ale Educației. Am mai discutat în revista „Familia” despre implicațiile acestei reforme în două episoade: în numerele 2 și 3, din februarie și martie 2019. Revenim asupra subiectului, pe care îl considerăm extrem de important. Ne-am unit eforturile cu colegii de la revista „Contemporanul. Ideea europeană” și punem împreună argumentele într-o campanie pentru susținerea literaturii române în gimnaziu și în liceu ca parte dintr-o politică unitară și consecventă de promovare a valorilor naționale.

Efectele aplicării practice a acestei reforme în gimnaziu sunt diminuarea alarmantă a literaturii române în programe și în manuale, în favoarea problemelor de comunicare și de formare a unor competențe lingvistice elementare, care nu se mai bazează pe texte literare, ci pe texte non-literare. Educația estetică, atât de plină de conținut altădată, este înlocuită cu obiective vagi ce privesc „sensibilizarea și exprimarea culturală”. Ba, mai grav, constatându-se retardarea lingvistică a elevilor din diverse medii, se acordă prioritate unor „competențe de alfabetizare”, pentru a contracara, pe cât se poate, analfabetismul funcțional relevat de testele PISA.

Noile programe de gimnaziu, elaborate de Institutul de Științe ale Educației, își reflectă conținutul în manuale și se află în al treilea an de aplicare, adică la clasa a VII-a. Pentru a analiza care sunt consecințele, am invitat mai mulți profesori din învățământul gimnazial orădean să-și spună părerea, la care am adăugat impresiile unor elevi de liceu despre ceea ce se întâmplă cu literatura română în gimnaziu în raport cu ceea ce au învățat ei, cu numai câțiva ani în urmă. Șocul schimbării nefaste, transformat în revoltă, este relatat de fiecare participant la acest colocviu cu mirare, ca în fața unei catastrofe culturale, la care asistăm într-o stare de perplexitate, fără să înțelegem prea bine ce ni se întâmplă.

Întrebarea esențială a acestui colocviu rămâne valabilă și pentru cei care, aparent, nu sunt direct implicați: E sau nu literatura română în gimnaziu o victimă a acestei reforme curriculare? E uluitor să vedem cum răspund (în acest colocviu) profesorii din generațiile de absolvenți din jurul anului 2000, cu puțin înainte de aplicarea sistemului Bologna, profesori care au urmat patru ani de licență. E un simplu indiciu profesional.

De felul în care se întâlnesc în gimnaziu elevii cu literatura depinde ce fel de cititori vom avea și dacă vom mai avea cititori. Din acest motiv, consider că la această discuție trebuie să participe nu numai profesorii și părinții, ci și scriitorii. Publicul de mâine al literaturii e, la vârsta gimnazială, victima unui experiment cu consecințe previzibile. Cu cât scad exigențele, reduse la competențe elementare de comunicare, cu atât mai mult va crește procentul analfabetismului funcțional. Cel puțin așa bănuiesc, deși factorii de decizie din învățământ cred dimpotrivă.

Este amenințată însăși stima de sine a unei națiuni, atunci când ea nu-și prețuiește cultura prin intermediul cel mai firesc: școala – a cărei menire principală este transmiterea unei tradiții, pentru conservarea identității naționale. Știm, dar ne facem că nu știm.

Colocviu realizat de Ion SIMUȚ

(Colocviul va continua în ziarul de mâine.)

G. Călinescu despre școală și despre manuale:

„Nicio acțiune mai sănătoasă pentru literatura țării și pentru răspândirea cărții decât aceea de a învăța tinerele generații să citească și să prețuiască [valorile]”.

„Nu e în obiceiul cronicarilor literari să recenzeze manualele școlare, dar în condițiile de azi ale culturii noastre am impresia că aceasta este o greșală. Manualul reprezintă primul pas al tânărului în domeniul culturii și de calitatea cărților de școală depinde adesea toată structura intelectuală a individului mai târziu. Aproape tot ce absolventul de liceu cunoaște în decursul vieții din literatura română (care ne privește pe noi aci) e în legătură, în majoritatea cazurilor, numai cu cartea de școală. (...) cum foarte puțină lume mai citește după terminarea studiilor liceale (având altceva mai serios de făcut) rămâne în opinia publică o scară de valori absurdă și nezdruncinată pentru răsturnarea căreia criticul luptă inutil.”

„O critică sistematică și publică a manualelor de școală nu s-a întreprins, deși ar fi de cea mai mare utilitate și ar ajuta pe cei în drept să procedeze cu mai multă libertate la aprobarea și respingerea lor.”

(G. Călinescu în articole din „Adevărul literar și artistic”, 1933, reluate în Opere. Publicistică II (1933-1935), ediție coordonată de Nicolae Mecu, Academia Română, 2006, pp. 329, 340, 341)