În Ședința Senatului Universității din Oradea ținută on-line luni, 18 mai, Consiliul de Administraţie a propus ca studenţii să fie evaluați on-line cu ajutorul unor instrumente moderne: Moodle, MS Teams, Zoom, Google Meet, Skype.

Totuși, măsura nu este obligatorie, dacă unii profesori vor dori vor putea să cheme studenții la examene, dar respectând distanțarea socială și măsurile de igienă.

Evaluarea on-line se va putea face și pe lucrările de licenţă sau de dizertaţie care vor putea fi urcate pe platformele instituției. Fiecare student va avea 30 de minute la dispoziție să își prezinte, tot on-line, lucrarea.

Pentru că situația este una dificilă și pentru studenți, anul acesta vor avea nevoie doar de 15 credite pentru a trece anul.

 

Alegeri pe 3 iunie

Tot în ședința de luni, senatorii au stabilit data la care vor avea loc alegerile pentru funcția de rector. Primul tur de scrutin va avea loc pe 3 iunie, iar al doilea (dacă va fi cazul) pe 5 iunie, între orele 10.00 şi 16.00.

Locul de desfășurare a alegerilor va fi sala polivalentă a Universităţii, cu respectarea tuturor regulilor impuse de autorități: ore diferite pentru electori, termometre la intrarea în sală, dezinfectanți, măști și mănuși.

Deși data a fost stabilită, alegerile ar putea fi amânate dacă situația în ceea ce privește numărul de infectări se va schimba, iar guvernul va înăspri măsurile.

Singurul înscris în cursa pentru post este actualul rector Constantin Bungău.