Inspectorul şcolar general Dorel Luca ne-a declarat că în Bihor au rămas 22 de elevi de clasa a VIII-a nerepartizaţi în prima etapă.

„Motivul pentru care au rămas pe dinafară îl constituie faptul că nu şi-au completat suficiente opţiuni. Oricum, urmează o nouă sesiune de repartizare, la nivelul judeţului având suficiente locuri pentru toţi elevii", a spus Luca. Elevii rămaşi nerepartizaţi, împreună cu cei care mai au de dat corigenţele, vor fi plasaţi în ciclul de învăţământ mediu în cursul celei de-a doua repartizări, care va avea loc în luna august şi va demara cu o nouă sesiune de completare a listelor de opţiuni. Conform datelor statistice întocmite la nivelul Inspectoratului, în prima etapă a repartizării computerizate, din 5.902 elevi de clasa a VIII-a au participat la admitere 5.404, din care au fost repartizaţi computerizat 4.916. Dintre aceştia, 26 de elevi au plecat în alte judeţe, 382 au fost admişi la filiera vocaţională şi cinci la liceele militare. Din judeţele limitrofe au venit să studieze în Bihor 42 de elevi, iar 54 de candidaţi romi au fost admişi pe locurile speciale. În total au rămas neocupate 758 de locuri. Conform calendarului admiterii 2010, în perioada 5-15 iulie, elevii repartizaţi vor trebui să-şi confirme locurile, altfel acestea vor fi declarate libere.