Cu prilejul Zilei Europene a Limbilor, o sărbătoare cu rezonanță culturală și educativă, menită să promoveze și să celebreze plurilingvismul, elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au participat la o serie de evenimente care au pus în dialog tradiția, valorile clasice și conectarea participanților la spiritul vremurilor actuale.

Un grup numeros de elevi din clasele V-XII, însoțit de doamnele profesoare de limbi străine ale liceului, a luat parte la o activitate dedicată limbilor și literaturilor străine, precum și expresivității artistice, derulată la sediul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” din Oradea. Pornind de la cărți existente în colecțiile bibliotecii, în limbile română, engleză, franceză și germană, elevii au valorificat fragmente reprezentative prin ilustrații, cuvinte-cheie în mai multe limbi, crearea și reprezentarea unor scenete bazate pe textele lecturate.

În cadrul aceleiași serii de evenimente, a fost desfășurată luni, 29 septembrie, activitatea „Pașaport lingvistic”, menită să stimuleze interesul pentru diversitatea culturală, dar și să sublinieze rolul esențial al limbilor străine în formarea unor tineri cetățeni activi, deschiși și conectați la valorile europene.

Activitatea a fost desfășurată în incinta liceului, unde elevii au fost invitați să exploreze diversitatea lingvistică și culturală a Europei printr-un traseu interactiv. Timp de câteva ore, aceștia au trecut pe la standuri dedicate unor țări europene, fiind provocați să rezolve jocuri lingvistice variate de la „tongue twisters” și rebusuri, până la puzzle-uri, jocuri de memorie, potrivirea orașelor pe hartă, ghicirea cuvintelor sau repetarea unor expresii în limbi străine. Fiecare elev a primit un „pașaport lingvistic”, care a fost ștampilat la finalizarea fiecărei provocări. Cei care au reușit să parcurgă întreg traseul au participat la o tombolă cu premii.

La final, toți participanții au primit daruri pensonalizate (insigne, termosuri, șepci, săculeți și penare) oferite cu generozitate de Centrul Europe Direct Oradea, semn al aprecierii pentru implicarea și entuziasmul lor.

Prof. Olivia Dehelean