Eforturile echipei de proiect, coordonată de ec. Adrian Nicula, directorul general-administrativ al Universității din Oradea, au dat roade. Un proiect în valoare de aproape 40 de milioane de lei va aduce universității încă un cămin studențesc și o nouă cantină.

Guvernul României a făcut publică lista celor 20 de proiecte ce urmează a fi finanțate în cadrul apelului PNRR – „Construcția infrastructurii universitare pentru campusurile studențești ale viitorului”. Printre proiectele aprobate de executiv și susținute cu bani din partea Uniunii Europene se numără și cel intitulat „Campus pentru studenți - cămin și cantină la Universitatea din Oradea”. În curând, studenții orădeni vor putea beneficia de încă un cămin studențesc și de o nouă cantină. Ambele construcții vor fi ridicate în campusul central al Universității din Oradea. Cantina urmează să fie amplasată în apropierea terenului de fotbal și a sălii de sport a Universității. Ea va avea 425 de locuri, 265 în interior și 160 pe terasă.

„Era nevoie de această investiție, deoarece, în această zonă a campusului central, vor fi date în folosință peste 1.600 de locuri de cazare”, explică rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău. Cât priveşte noul cămin, acesta va fi construit în vecinătatea Bibliotecii Universității din Oradea, urmând să aibă parter și patru etaje. Vor fi, în total, 79 de camere, din care două destinate cazării persoanelor cu dizabilități. Imobilul urmează să ofere studenților acces la oficii și săli de studiu.

„Grație acestui proiect, finanțat cu 39.269.829 lei, Universitatea din Oradea este cu încă un pas mai aproape de ambițiosul ei obiectiv, acela de a avea cazați doar câte doi studenți în fiecare cameră din căminele noastre”, a mai declarat rectorul universității orădene.

Proiectul, susținut prin PNNR, va ridica la șase numărul căminelor studențești de care dispune Universitatea din Oradea. Alte două facilități de cazare, finanțate de administrația locală, sunt acum foarte aproape de faza finală a construcției, urmând să se adauge, în viitorul imediat, celor trei cămine aflate deja în funcțiune.