Şapte puncte termice din Oradea se află în curs de modernizare, lucrările fiind gata în proporție de 90%. Valoarea contractului de lucrări este de 20.845.123,47 lei (fără TVA).

 

Potrivit Primăriei Oradea, investiția privind modernizarea și reabilitarea celor şapte puncte termice are o cofinanțare prin programul „Termoficare 2006 – 2020 căldură și confort”, program gestionat și coordonat de Unitatea de Implementare a Proiectului  din Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, (Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației în noua guvernare).

Cele şapte puncte termice sunt 130, 604, 820, 849, 119, 875, unde se realizează investiţii de modernizare a rețelei termice de distribuție, a instalațiilor interioare, monitorizarea parametrilor și automatizarea din dispecerat, respectiv 136, unde sunt reabilitate rețelele secundare de termoficare. Aceste şapte puncte termice se află în trei cartiere ale orașului: Rogerius, Nufărul și Cantemir.

Lucrările de modernizare și reabilitare sunt realizate de asocierea Elsaco Electronic, Avril, Igna Construct. Implementarea contractului a început în decembrie 2018, stadiul fizic al lucrărilor la această dată este de aproximativ 90%. Valoarea contractului de lucrări este de 20.845.123,47 lei (fără TVA). „Până la această dată au fost atrase fonduri din bugetul de stat în valoare de 6.997.958,75 lei, diferența fiind plătită din bugetul local”, menţionează Primăria Oradea.

Pe lângă cele şapte puncte termice, au fost reabilitate prin același program încă 22 de puncte termice. Acestea au fost finalizate în anul 2017, iar prin proiectul de hotărâre depus în ședința de Consiliu Local de joi, 19 decembrie, cele 22 de PT au fost date de către municipalitate în administrarea S.C Termoficare Oradea.