Pasajul rutier subteran, parte a unui amplu proiect de infrastructură, a fost inaugurat sâmbătă, 19 aprilie, la ora 15.15. Proiectul este finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027 și include și achiziția a 8 autobuze electrice.

Pasajul Decebal, unul dintre cele mai importante obiective de infrastructură rutieră din municipiul Oradea, a fost deschis circulației sâmbătă, 19 aprilie, la ora 15.15. El face legătura directă între strada Tudor Vladimirescu și Bulevardul Decebal, având ca scop principal fluidizarea traficului și reducerea poluării într-una dintre cele mai aglomerate zone ale orașului. De asemenea, a fost realizat un pasaj pietonal subteran pentru creșterea siguranței și accesibilității pietonilor.

Obiectivul face parte din proiectul „Coridor de mobilitate urbană Decebal – Vladimirescu și achiziția a 8 autobuze electrice”, finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 110 milioane lei. În prima fază, finanțarea nerambursabilă a fost de puțin peste 30.6 milioane lei, iar după aprobarea supracontractării, aceasta a crescut la peste 45.8 milioane lei.

Proiectul a fost depus spre finanțare de Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională și a fost coordonat ulterior de Direcția Tehnică. Lucrările au fost executate de firmele Freyrom și Procons.

În cadrul aceluiași proiect vor fi livrate, în cursul acestui an, 8 autobuze electrice de 12 metri, menite să completeze componenta ecologică a mobilității urbane din Oradea.

Prin realizarea acestui proiect integrat, administrația locală își consolidează demersurile de modernizare a infrastructurii și de promovare a unui transport public eficient, sigur și nepoluant.