Peste 64 de milioane lei este suma cu care Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix va fi refăcut integral din fonduri europene.

 

Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix intră într-o nouă etapă de dezvoltare prin semnarea contractului de finanțare, la data de 18 iunie, cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), odată cu aprobarea și finanțarea unui proiect ambițios de extindere, modernizare și refacere a infrastructurii medicale, în urma obținerii unei finanțări nerambursabile prin Programul Sănătate – Prioritatea P2 Servicii de reabilitare, paliaţie şi spitalizări pentru boli cronice adaptate fenomenului demografic de îmbătrânire a populaţiei, impactului dizabilității şi profilului de morbiditate. Valoarea totală a investiției se ridică la 64.705.604,47 lei din care 1.294.112,10 lei reprezintă contribuție proprie.

Proiectul vizează creșterea accesului egal la servicii medicale de recuperare pentru un număr estimat de peste 12.722 de pacienți anual, într-un cadru modern, sigur și adaptat nevoilor actuale ale populației. Intervențiile planificate răspund direct obiectivelor strategice europene și naționale privind îmbunătățirea calității vieții și reducerea inegalităților în accesul la servicii de sănătate.

„Scopul principal al proiectului este clar: acces mai bun, condiții mai bune, tratamente mai eficiente. Prin reabilitarea clădirilor și dotarea cu echipamente moderne, pacienții vor beneficia de servicii medicale de recuperare la standarde europene, într-un spațiu sigur, primitor și adaptat tuturor categoriilor de vârstă și dizabilitate”, anunță conf. univ. dr. Ramona Suciu, managerul Spitalului Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix.

Potrivit acesteia, printre principalele componente ale proiectului se regăsesc: extinderea clădirii existente, cu relocarea spațiilor administrative și amenajarea unor noi cabinete medicale și săli de curs; reabilitarea și modernizarea completă a infrastructurii: instalații electrice și sanitare, finisaje interioare, saloane dotate cu paturi moderne cu acționare electrică, băi proprii și mobilier adaptat nevoilor pacienților; accesibilizare integrală: rampe, lifturi cu semnalizare audio și Braille, grupuri sanitare adaptate, parcări pentru persoane cu dizabilități și zone de relaxare pentru însoțitori; eficiență energetică și sustenabilitate: reducerea cu peste 35% a consumului energetic, utilizarea surselor regenerabile (panouri fotovoltaice, pompe de căldură, piloți geotermali) și implementarea de soluții tehnice care respectă cele mai înalte standarde de mediu; includerea de spații verzi și ambientale, decor artistic, plante și design prietenos cu pacientul, menite să accelereze procesul de recuperare fizică și psihică.

Intervențiile propuse: intervenții de modernizare prin reamenajare interioară; intervenții de modernizare respectiv de reabilitare termică și eficientizare energetică; intervenții exterioare de extindere a Spitalului de Recuperare Băile Felix; intervenții de rafațadizare; intervenții de reamenajare exterioară a accesului, a platformelor și aleilor de circulație și peisagistice.

„Această investiție strategică are o importanță deosebită în contextul actual în care populația României se confruntă cu un profil de morbiditate complex și cu o creștere constantă a nevoii de îngrijiri post-acute, în special în cazul persoanelor care au suferit accidente vasculare cerebrale, intervenții chirurgicale majore sau traumatisme multiple”, mai spune managerul spitalului, dr. Ramona Suciu.

În paralel, spitalul va întări colaborarea cu alte unități sanitare, centre de cercetare și universități, urmărind implementarea celor mai noi metode de tratament și recuperare, dar și promovarea unei culturi organizaționale centrate pe pacient.

„Ne asumăm rolul de lider regional în domeniul recuperării medicale și promitem o schimbare reală: nu doar în clădiri și echipamente, ci în viețile oamenilor. Investim într-un spital care oferă nu doar tratament, ci speranță, respect și demnitate pentru fiecare pacient”, menționează sursa citată.

Prin acest proiect, spitalul devine un exemplu de infrastructură medicală rezilientă, incluzivă și pregătită pentru viitor, contribuind la reducerea disparităților teritoriale și la consolidarea unui sistem sanitar durabil în România.

„Această investiție nu este doar despre ziduri sau aparatură, ci despre oameni. Despre fiecare pacient care va putea spune ‘mă simt mai bine’ și despre fiecare angajat care va lucra într-un mediu sigur și modern. Este un pas firesc spre o Românie în care sănătatea nu mai înseamnă doar tratament, ci grijă, empatie și respect”, a concluzionat Ramona Suciu.

Această modernizare este o promisiune fermă: că sănătatea oamenilor din județul Bihor – și nu numai – contează. Că fiecare pas în plus făcut de un pacient în recuperare merită tot sprijinul, confortul și profesionalismul de care sistemul de sănătate are nevoie.