În aceasă săptămână, constructorii au început așternerea primului strat de asfalt pe Centura Beiuş. Se lucrează, de asemenea, la cele două viaducte peste râul Crișul Negru și la cele trei pasaje supraterane.

„Stratul de bază, cu o grosime de 8 cm, se așterne pe tronsonul Tărcaia - Finiș, în zona intersecțiilor cu drumul spre Tărcaia și spre dealul Viilor, pe o lungime de peste 2 km. După așternerea acestui prim strat, în luna noiembrie se va turna și al doilea strat de asfalt, cu o grosime de 6 cm. Lucrările de asfaltare vor continua și la capătul dinspre Drăgănești, în zona nodului rutier cu DN 76. Stratul final de asfalt, cel de uzură, se va turna în primăvară. În vara anului viitor se va circula pe centura municipiului Beiuș”, a explicat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Lucrările la Centura Beiuș – Etapa I au început în luna februarie 2023. Lungimea traseului este de 7,33 de kilometri.

Șoseaua va avea două benzi de circulație, câte una pe sens, iar profilul transversal cuprinde următoarele caracteristici: lățimea părții carosabile - 7 metri + supralărgiri, lățimea benzii de încadrare – 2 x 0,75 metri, lățimea acostamentului – 2 x 1,70 metri. Valoarea contractului este de 269.464.711,29 lei, fără TVA.

Vă reamintim că în paralel se lucrează la Etapa II a Centurii Beiuș. Această porțiune va avea o lungime de 2 kilometri, înspre localitatea Delani, și două benzi, câte una pe sens.

Centura Beiuș Etapa I + Etapa II va avea în total o lungime de 9,33 de kilometri. Constructorii sunt: Etapa I: Drum Asfalt (Lider), Ilgaz Insaat Ticaret Anonim Sirketi, Obras Publicas y Regadios, OPR Asfalt și Etapa II: Drum Asfalt (Lider) și Ile Viorel Construct.

Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional de Infrastructură Mare 2014 – 2020, prin parteneriatul cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

R.C.