Municipalitatea orădeană a predat marţi, 20 septembrie, amplasamentul pentru modernizarea străzii Francisc Hubic, urmând ca în aceste zile să fie organizat șantierul, iar apoi să demareze lucrările.

Strada este situată în cartierul Nufărul și leagă strada Narciselor de Alexandru Hașaș, ambele deja modernizate. Strada Francisc Hubic este în acest moment la stadiul de pietruire slabă, cu trotuare și elemente de scurgere a apelor necorespunzătoare. Lucrările vor cuprinde realizarea canalizării pluviale, asfaltarea carosabilului, a trotuarelor și a acceselor la proprietăți. Acestea sunt executate de firma Drumuri Orășenești și au ca termen de execuție trei luni.

 Valoarea lucrărilor este de 423.867,35 lei (fără TVA).