La clădirea noului ambulator al Spitalului Clinic de Urgență „Avram Iancu” (fostul Spital Militar) a fost finalizată deja structura de rezistență a clădirii, respectiv fundațiile din beton armat, pereții din zidărie de cărămidă, grinzile, centurile, planșee, dar și structura din lemn a acoperișului.

În prezent se lucrează la aplicarea termosistemului pe pereții exteriori, la tencuielile interioare, la instalațiile interioare electrice și de apă-canal, la instalațiile termice și la instalațiile de gaze medicale (de oxigen).

„Lucrările au început la mijlocul anului trecut. Graficele de lucru au fost respectate pentru că s-a lucrat într-un ritm susținut, într-un ritm bun. Lucrările sunt acum aproape de finalizare. Avem promisiunea din partea constructorului, că acestea vor fi terminate și predate cel târziu la sfârșitul lunii mai. După preluare, urmează ca ambulatoriul amenajat la cele mai noi standarde medicale, să fie transferat Spitalului Clinic de Urgență Avram Iancu”, aflat în administrarea MAI, conform înțelegerii agreate în baza Hotărârii de guvern din 2008”, a precizat Lucian Popa, directorul executiv al Direcției Patrimoniu Imobiliar.

Lucrările sunt executate de asocierea formată din SC Drum Asfalt SRL  (lider) și SC Trameco SA Oradea, iar proiectantul general este SC Tehnoproiect SRL Oradea. Valoarea totală a lucrărilor este de 1.948.606,04  lei fără TVA.

Clădirea Ambulatoriului Integrat de Recuperare Medicală și Administrativ P+1E+M (mansardă) al Spitalului Clinic de Urgență „Avram Iancu Oradea”, cu intrare din strada Brașovului, va avea o suprafață construită de 330 mp și o suprafață desfășurată de 990 mp.

Construcția cuprinde funcțiuni și servicii de sănătate, astfel: la parter cabinete medicale de diabet, de ortopedie cu sală de gipsare, oftalmologie, chirurgie, dermatologie, urologie, psihiatrie, medicină internă, cardiologie, gastroenterologie, pneumonie, tratament-recoltări, respectiv la etaj, patru saloane cu o capacitate totală de 15 locuri, sală tratament, cabinet medical-personal, iar la mansardă birouri administrative.

Odată finalizată, clădirea Pavilion ambulatoriu integrat, recuperare medicală și administrativ, în regim de înălțime P+1E+M, va dispune de 14 cabinete medicale care vor deservi Spitalul Clinic de Urgență „Avram Iancu” Oradea.

Aceste lucrări se realizează în baza HG 1562/2008, prin care, din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, la Spitalul Clinic de Urgență „Avram Iancu” Oradea a fost transferat un teren de 330 mp în domeniul public al municipiului Oradea și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Oradea, în scopul construirii unei parcări supraetajate. Primăria Oradea realizează clădirea ambulatoriului, iar după finalizarea construcției aceasta și terenul aferent vor fi transmise în domeniul public al statului și în administrarea MAI - Spitalul Clinic de Urgență „Avram Iancu”.