Preschimbarea vechilor certificate de înmatriculare * Conform datelor statistice, nu şi-au depus situaţiile financiare pe anul trecut 9.302 firme bihorene *11.564 de societăţi se află în situaţia de dizolvare judiciară *Neefectuarea preschimbării certificatului de înmatriculare şi a celui de înregistrare fiscală atrage dizolvarea de drept a persoanelor juridice. Potrivit Legii nr. 359, publicat în M.O. nr. 839 din 13/septembrie a.c., agenţii economici care, până la data de 30 decembrie 2004, nu au preschimbat certificatul de înmatriculare şi cel de înregistrare fiscală vor fi dizolvaţi de drept din registrul comerţului. Reamintim pe această cale că actele necesare efectuării acestei operaţiuni sunt: cererea de preschimbare, certificatul de înmatriculare (în original), certificatul de înregistrare fiscală (original), înştiinţarea de luare/scoatere din evidenţă ca plătitor TVA (copie), dovada sediului (copie), actul de identitate, autorizaţiile eliberate de instituţiile abilitate (copii). Vă oferim acum şi câteva date, aşa cum sunt ele înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului (ORC) Bihor. Astfel, *numărul societăţilor înmatriculate se ridică la 22.507 *numărul firmelor cu administratori numiţi - 22.496 *au durata sediului valabilă 22.361 de societăţi *121 de firme (0,54%) au durata sediului expirată *numărul societăţilor care au capitalul social subscris sub limita legală se ridică la 36 *nu au depus situaţiile financiare, până la data de 19 noiembrie a.c., 9.302 societăţi *se află în situaţie de dizolvare judiciară 11.564 de firme. Un alt aspect important pentru agenţii economici îl reprezintă cuantumul taxelor pentru diferitele operaţiuni efectuate la ORC Bihor, aşa cum au fost stabilite prin HG nr. 913/10 iunie 2004. Astfel, *preschimbarea vechiului certificat cu cel de tip nou costă 100.000 lei *depunerea situaţiilor financiare anuale sau la lichidare - 100.000 lei * obţinere CUI, transmitere spre publicare la Monitorul Oficial, obţinere cazier fiscal - 100.000 lei * obţinere certificat constatator - 300.000 lei *extras registru - 300.000 lei *modificarea uneia sau a mai multor înregistrări - 100.000 lei. În fine, pentru că termenul limită se apropie cu repeziciune, iar cheltuielile pe care le presupune operaţiunea de preschimbare a certificatului de înmatriculare cu cel de înregistrare, respectiv obţinerea Codului Unic, nu sunt prea mari, agenţii economici au motive să se grăbească la Oficiul Registrului Comerţului pentru ca întâia zi a lunii ianuarie 2005 să-i găsească în deplină legalitate!