Vânzarea CET II Oradea, O licitaţie cu deznodământ incert
Ieri, ora 12.00, a avut loc, la sediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor, cea de-a treia licitaţie publică pentru vânzarea CET II Oradea. Licitaţia s-a stabilit de către Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
Dacă la primele două licitaţii publice nu au fost ofertanţi, acum a existat un singur ofertant: SC M&D Power Engineer, înregistrată la Alba Iulia. Comisia s-a întrunit pentru derularea licitaţiei publice, numai că ofertantul nu a plătit taxa de participare la această licitaţie, prezentând, în schimb, o scrisoare de garanţie bancară. "Acest viciu de procedură a determinat comisia întrunită să hotărască neadjudecarea bunurilor CET II Oradea, astfel că licitaţia publică s-a încheiat fără a se vinde CET II Oradea", ni s-a comunicat de către dl Vasile Farc, purtătorul de cuvânt al DGFP Bihor.
În această situaţie, cei care au vrut să cumpere CET II Oradea urmează să înainteze, un memoriu la Ministerul Finanţelor Publice prin care să solicite să li se ia în considerare scrisoarea de garanţie bancară, iar în zilele următoare să facă plata efectivă a taxei de participare la licitaţia publică. Taxa de participare reprezintă 10% din preţul de pornire a licitaţiei. Acum, la cea de-a treia licitaţie, preţul de pornire a fost diminuat cu 50%, adică de 145.480.392 RON fără TVA.
Săptămâna viitoare rămâne de văzut ce verdict va da Ministerul Finanţelor Publice, ca răspuns la memoriul pe care îl va face firma care a vrut şi doreşte să cumpere CET II Oradea. De altfel, intenţia acestui ofertant este să menţină obiectul de activitate al CET II Oradea, "implantând" o tehnologie de performanţă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.