Un nou parteneriat: "Afaceri fără frontiere"
*Evenimentul va avea loc la Salonic, în perioada 17-18 mai
*Preînregistrările firmelor bihorene se vor efectua de Camera de Comerţ şi Industrie Bihor
Un nou parteneriat de afaceri a prins contur: ?Afaceri fără frontiere?(Doing Business without Borders). Acesta se va va desfăşura la Salonic, Grecia, în perioada 17-18 mai a.c.. Organizatorii sunt: FING (Federaţia Industriaşilor din Grecia de Nord), Unioncamere Veneto şi Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti (CCIRB), prin Centrele Euro Info pe care acestea le găzduiesc.
Evenimentul face parte din proiectul B.O.R.D.E.R., cofinanţat de Uniunea Europeană, în cadrul iniţiativei de sprijin pentru dezvoltarea şi consolidarea schimburilor economice dintre regiunile de frontieră ale Uniunii Europene, celelalte state membre şi ţările candidate. În cadrul proiectului, în prima fază, a fost organizat, în noiembrie 2003, la Vicenza, Italia, un eveniment similar la care au participat 479 de firme şi au avut peste 2.500 de întâlniri bilaterale. România a fost reprezentată de 26 de societăţi comerciale care au avut 453 de întâlniri.
De această dată, la Salonic, se vor reuni peste 500 de firme: 150 de firme-gazdă (din regiunile Macedonia Centrala - Grecia şi Veneto - Italia) şi peste 350 de agenţi economici "oaspeţi" din Italia, Grecia, Germania, Luxemburg, Spania, România, Bulgaria şi Slovacia.
Evenimentul de la Salonic este deschis tuturor IMM (firme producătoare, cu activitate de comerţ, prestatoare de servicii etc.) din următoarele sectoare de activitate: textile/confecţii, încălţăminte, produse agroalimentare (produse lactate, alimente conservate, carne procesată, sucuri naturale, apă şi băuturi răcoritoare, orez şi paste, echipamente pentru procesarea alimentelor, ambalaje şi etichete), tehnologia informaţiei şi comunicaţii, mobilă şi design interior. Tariful de participare este de 50 euro/firmă. Societăţile comerciale care au participat la parteneriatul de afaceri din Vinceza beneficiază de o reducere de 30%. Firmele care doresc să participe pot accesa site-ul http://www.eu-border.net, secţiunea ?Business in Central Macedonia (2004)?, unde vor găsi informaţii suplimentare despre programul evenimentului. Preînregistrarea firmelor bihorene se face de către Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor. Informaţii suplimentare şi formularele de înscriere se pot obţine de la Departamentul Relaţii Interne - Externe al CCI Bihor, telefon: 417807, fax 470015 sau e-mail: secretariat@ccibh.ro.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.